Lucrările de igienizare efectuate de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Jiu în această perioadă au ajuns luni și în zona comunei Bucovăț. Din râul Jiu au fost scoase patru basculante cu deșeuri. Zeci de angajați ai autorităților și localnici din Bucovăț, ajutați de două autoutilitare, o autobasculantă, un buldoexcavator și un tractor, au strâns de…
În gâlceava iscată în jurul linguriței de împărtășanie la ceas de pandemie, cea mai bună atitudine este cea duhovnicească, de răbdare, încredere și rugăciune, scrie părintele Răzvan Ionescu într-un articol de opinie. Biserica a dat dovadă de discernământ, iar acuzațiile aduse ierarhilor de unii membri ai acesteia nu fac decât să rănească unitatea ei în…
În declarația de presă susținută marți, Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre măsurile de relaxare ce vor fi luate după suspendarea stării de urgență. El a anunțat că, după data de 15 mai, se va putea participa la slujbe religioase în aer liber în anumite condiții. „Serviciile religioase cu credincioși pot fi reluate în…
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a slujit în Duminica a Patra după Paști la Paraclisul „Intrarea Maicii Domnui în Biserică” din Arad. În omilia sa, a vorbit despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda. El a subliniat că slăbănogul închipuie umanitatea în așteptarea mântuirii, iar omul care îi lipsea slăbănogului era chiar Hristos, Dumnezeu-Omul. În primul rând,…
Părintele Episcop Siluan a slujit duminică în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Micherechi, în apropiere de granița cu România. El a vorbit despre relaxarea măsurilor de siguranță sanitară din Ungaria, exprimându-și speranța că participarea credincioșilor la slujbe va putea reveni la normal cât mai curând. Episcopul a oficiat liturghia împreună cu Părintele…
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare și prețuire pentru personalul sanitar cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical. În cuvântul său, el prezintă personalul din instituțiile de sănătate drept „Mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu” și își afirmă prețuirea pentru „curajul și dăruirea asistentelor și asistenților medicali, din țară și din diaspora,…
Arhiepiscopia Dunării de Jos a donat 1.500 de măști, 150 de viziere și 600 de perechi de mănuși chirurgicale Arhiepiscopiei Chișinăului, Episcopiei de Bălți și Episcopiei Basarabiei de Sud. Produsele, în valoare de 14.300 lei, vor fi distribuite în mod egal între cele trei eparhii, care la rândul lor le vor oferi unităților medicale din…
Începând de duminică, două bulevarde din Iași poartă numele regilor Ferdinand I și Mihai I, iar un parc a fost numit Regina Maria. Primarul Mihai Chirica a dezvelit plăcile cu noile nume de Ziua Regalității. Începând de duminică, 10 mai, Splai Bahlui mal stâng din Iași, pe tronsonul cuprins între Podu Roș și Podul de…
Educația la distanță în perioada pandemiei necesită investiții în aparate pe care nu toți elevii și le permit. 375 de elevi din Prahova și Ilfov vor primi tablete din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor. Achizițiile se fac în baza unei liste întocmite de clericii din eparhie împreună cu inspectoratele școlare. 200 de tablete vor ajunge în județul…
Ajutorul concret sub formă de hrană oferit de Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a ridicat la aproape 51.000 lei numai în perioada 24-30 aprilie. 853 de beneficiari au primit hrană în această perioadă, din care 640 zilnic, prin cantinele și centrele sociale ale eparhiei. Site-ul eparhiei prezintă lista centrelor și cantinelor sociale, cu sprijinul oferit de…
Vodafone România a lansat, în colaborare cu Poliția Română, aplicația gratuită Bright Sky Ro, care oferă informare, sprijin și educare pentru victimele violenței domestice. Aceasta este disponibilă în App Store și Google Play Store în română, engleză și maghiară. Utilizatorii pot găsi, după ce își activează locația în aplicație, datele de contact ale celor mai…