Parohia Timișoara-Iosefin a donat 9.000 de măști de protecție pentru trei spitale

Fundația „Preot Ioan Olariu” a Parohiei Timișoara-Iosefin a donat joi 9.050 de măști în valoare de 15.000 lei pentru trei spitale timișorene: Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș”, Secția de Pediatrie a Spitalului Bega și Maternitatea Odobescu din Timișoara.

Inițiativa aparține Părintelui Paroh Ionel Popescu. „În felul acest venim, încă o dată, în sprijinul unităților medicale care se confruntă cu cazurile de Covid-19 și contribuim și noi după puterile noastre la mai buna desfășurare a activității medicale în aceste unități timișorene”, a afirmat el.

Medicii au primit măști medicale, iar pentru bolnavi au fost oferite măști de protecție de unică folosință.

„Aceste măști performante FF2 ne permit să intrăm la pacienți în siguranță, în acele zone cu risc de contaminare, ceea ce contează pentru liniștea noastră sufletească”, a spus dr. Virgil Musta, de la Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

„Solidaritatea este esențială în aceste momente”, a mai spus medicul, mulțumind pentru sprijinul acordat.

Parohia Timișoara-Iosefin  este una dintre cele mai dinamice parohii din oraș, care se implică în activități filantropice de peste 20 de ani, cu ajutorul comunității de credincioși din jurul bisericii parohiale cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Parohia sprijină persoanele vârstnice, familiile cu mulți copii și pe cele monoparentale și oferă burse de studii pentru elevii și studenții cu merite deosebite la învățătură care provin din familii dezavantajate economic.

Foto credit: Parohia Timișoara-Iosefin

Comentarii Facebook


Știri recente