Douăzeci și opt de copii participă la Tabăra de Vară „Sfânta Veronica” care a început joi la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Proroc Ilie” din Port Kells, Vancouver. Activitățile sunt organizate prin grija Pr. Corneliu-Iulian Dragomir, parohul comunității, și sunt coordonate de Cristina Negrea, Radu Stana și Ada Tancou. În desfășurarea programului sunt implicați…
Prima serie de formare a voluntarilor ITO 2026 s-a încheiat miercuri la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, după trei zile de pregătire la care au participat aproximativ 170 de clerici și mireni. Sesiunile au fost organizate de Sectorul Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale, împreună cu Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei…
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Ortodoxă Română „Sf. Cruce” și „Sf. Efrem cel Nou” din provincia canadiană Ontario organizează un pelerinaj cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa și o nouă întâlnire panortodoxă a tinerilor din Canada. Evenimentele vor avea loc în zilele de 31 iulie și 1 august, în prezența…
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au început taberele de vară, la care sunt așteptați peste 2.000 de copii și tineri. Activitățile fac parte din proiectul intitulat „Vacanța din pridvorul bisericii” și se va desfășura în lunile iulie și august. Ediția din acest an a debutat luni la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați, cu…
La examenul de Bacalaureat din acest an, Ana Iordan, elevă a Liceului „Nicolae Steinhardt” din București, a obținut una dintre cele 12 medii de 10 pe Capitală. Astfel, chiar la prima sa generație de absolvenți care dau Bacul, instituția se remarcă drept unicul liceu privat din București cu o astfel de performanță. Tânăra, care mai…
În perioada 29 iunie–3 iulie 2026, Parohia Apa Asău din județul Bacău – Protopopiatul Moinești a fost gazda celei de-a doua ediții a școlii de vară, desfășurată sub genericul „Vreau, știu, pot – distracție cu sens”, un proiect educativ, recreativ și duhovnicesc dedicat copiilor și tinerilor din comunitate. Evenimentul, organizat la inițiativa părintelui paroh Alexie-Andrei…
Peste 400 de elevi prahoveni au fost premiați marți, la Ploiești, pentru performanțele obținute la etapele județene ale Olimpiadei Naționale de Religie și ale Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”. Festivitatea s-a desfășurat în Sala „Europa” a Consiliului Județean Prahova, în cadrul celei de-a opta ediții a galei dedicate excelenței în educație. În deschiderea…
Peste 37 de ateliere de creație, meșteșuguri și activități recreative îi așteaptă pe copii, în luna iulie, la Tabăra „Vara pe Uliță”, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Manifestarea a fost deschisă luni și se desfășoară până în 31 iulie, pe ulițele Muzeului Satului, unde copiii pot participa zilnic la activități…
Absolvenții secției de Artă Sacră din Iași și-au expus marți lucrările la Muzeul Mitropolitan din municipiu, în cadrul primei ediții a proiectului „Rodul Uceniciei”. Evenimentul a reunit creațiile studenților și masteranzilor promoției 2026 de la specializările Artă Sacră și Artă Sacră în Patrimoniul Cultural, oferind publicului o imagine asupra parcursului lor artistic și spiritual. „Rodul…
Un grup de copii din România, găzduiți în Tabăra Patriarhală pentru Copii din Insula Prinkipo (Büyükada), a vizitat marți Patriarhia Ecumenică, unde a fost primit de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, informează Ortodoxia News Agency. În cadrul excursiei organizate pe Bosfor, copiii au făcut mai multe opriri la importante obiective istorice și religioase din…
Peste 60 de copii din 14 județe ale României și din Ungaria au participat marți la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Toacă, desfășurată la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Victoria, județul Brașov. Participanții au fost primiți la Primăria Victoria, unde autoritățile locale au oferit o recepție în cinstea invitaților.…