Calendar Ortodox 28 noiembrie

Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou

Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou – S-a născut în Constantinopol, la începutul secolului al VIII-lea. Fiind atras de viața monahală, s-a călugărit la vârsta de 16 ani și, pentru viața sa curată, a fost ales stareț al Mănăstirii Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului.

Împăratul Constantin Copronim (741-775) a declanșat o persecuție împotriva creștinilor care cinsteau icoanele și a monahilor. Printre cei întemnițați la Pretorion s-a numărat și Cuviosul Ștefan. Alături de Cuvioșii Petru și Andrei, Sfântul Cuvios Ștefan a organizat închisoarea ca o adevărată mănăstire. Aflând ce se întâmplă, împăratul a poruncit uciderea Cuviosului Ștefan.

Troparul, glas 4:
Pustniceşte mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ştefan, pururea pomenite.

Sf. Mc. Irinarh

Sfântul Mucenic Irinarh († 303) – Era originar din Sevastia (Capadocia – Asia Mică), fiind călău. Într-o zi trebuind să omoare șapte femei creștine din porunca lui Maxim, conducătorul Sevastiei, a văzut curajul cu care acestea îl mărturiseau pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Din acel moment a îmbrățișat credința creștină, mărturisind și el că este creștin. În urma acestei mărturisiri a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică împreună cu preotul Acachie, cel care îl botezase în timpul chinurilor.

Troparul, glas 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Irinarh, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sf. Cuv. Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Cuviosul Părinte Arsenie s-a născut în ziua de 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus, din județul Hunedoara, primind la botez numele de Zian-Vălean. În casa părinților săi, Iosif-Petru și Creștina Boca, oameni simpli și mult ostenitori, Cuviosul a crescut în frica lui Dumnezeu, încât avea să spună: „m-am pomenit credincios de copil”.

Iar despre tatăl său își amintea că odată, dorind să-i pună temelie bună, l-a mustrat ca să nu mai piardă timpul, ceea ce i-a și făgăduit că va face până în cel mai de pe urmă ceas al vieții. Astfel, niciodată nu s-a lenevit și a sporit atât de mult în știința de carte, încât toți se minunau de mintea sa cea luminată. Și, odată cu setea după cunoaștere, sufletul său începe să înseteze după Domnul, așa încât din tinerețe și-a asumat o „disciplină mai austeră”.

În toamna anului 1929, după finalizarea studiilor liceale la Brad, s-a înscris la Academia Teologică de la Sibiu, unde, dintru început, s-a dovedit un student cu bune purtări. Fiind modest și sărac, impresiona nu doar prin știința de carte, ci și prin tăria de care dădea dovadă, prin răbdare, prin tăcere, înfrânare și postire. Având o asemenea viețuire, spunea că „mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții”.

La finalizarea studiilor teologice, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, văzându-i talanții care așteaptă să fie înmulțiți, l-a îndemnat să urmeze Academia de Arte Frumoase din București, unde a învățat pictura de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. În septembrie 1936 l-a hirotonit diacon, iar, în primăvara anului 1939, l-a fost trimis în Sfântul Munte Athos, pentru a învăța „toată rânduiala duhovnicească, precum și meșteșugul artei bizantine”. Mergând acolo, împreună cu Sfântul Cuvios Serafim de la Sâmbăta, au fost găzduiți la Chilia Sfântul Ipatie, unde era stareț ieroschimonahul Teodosie Domnariu din Săliștea Sibiului.

Pelerinajul în Sfântul Munte a fost scurt, dar cu mult folos, întrucât a cules precum albina nectarul și, pentru dragostea sa cea mare după Dumnezeu, Maica Domnului i-a rânduit întâlnirea cu nevoitori aghioriți români Dometie Trihenea și Antipa Dinescu, de la care a primit atât povățuire, cât și un manuscris al Filocaliei, pe care l-a copiat și l-a adus cu sine în țară.

Întors în țară, a fost trimis la Chișinău ca să deprindă tehnica poleirii cu aur a icoanelor. Acolo a avut parte de o întâmplare minunată, care avea să îl marcheze întreaga viață. Cu o zi înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial, pe 31 august 1939, în gară, „privind peste hărmălaia lumii”, L-a văzut pe Mântuitorul „cu niște ochi de o frumusețe divină și cu o infinită durere”, ceea ce l-a determinat să-și asume urmarea Lui, zicându-și: „Nu-I voi ușura întrucâtva imensa Lui cruce pe care o duce printre oameni până la sfârșitul lumii, luându-mi partea mea?”. Astfel, s-a închinoviat în ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde a primit, la tunderea în monahism, numele Avvei Arsenie, apoi, în ziua de 10 aprilie 1942, s-a învrednicit a primi și harul preoției.

Pentru aleasa lui viețuire împodobită cu roadele Duhului Sfânt, atât frații săi de împreună-nevoință, cât și creștinii din împrejurimi îl priveau ca pe o icoană a virtuții. Predicile sale atingeau inimile credincioșilor, iar înțelepciunea sa era izvor de pocăință și dreaptă mărturisire pentru toți cei care îi primeau cuvintele. El, însă, era încredințat că „e tare grea misiunea de slujitor al lui Dumnezeu între oameni. Pentru că: pentru «a face și a spune voia lui Dumnezeu oamenilor trebuie să-ți omori voia ta»”.

În acești ani, Cuviosul Arsenie a dat „ajutor hotărâtor” Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, la traducerea primelor volume ale Filocaliei, scriind după dictatul profesorului său și ocupându-se de listele cu abonați, a căror contribuție a susținut apariția acestor scrieri.

După ce „a reînviat, cu viața și cu propovăduirea, duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului”, Cuviosul Arsenie a fost trimis, în toamna anului 1948, să refacă Mănăstirea Prislop de lângă Hațeg, locul nevoinței Sfântului Ioan de la Prislop, care era cu desăvârșire părăsită. Iubitor de isihie, Părintele Arsenie s-a bucurat de liniștea locului. În mai puțin de un an de la sosirea sa la Prislop, în mijlocul unei mari mulțimi de credincioși, l-a călugărit pe Sfântul Cuvios Dometie de la Râmeț, care l-a avut ca naș pe Sfântul Cuvios Serafim de la Sâmbăta de Sus.

Vestea faptelor Cuviosului a străbătut întreaga țară, iar, în 1950, Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, pe atunci stareț la Mănăstirea Slatina, îi trimite o scrisoare în care îi mărturisește: „mult am dorit și eu, însetatul, a mă adăpa din acest izvor al cuvintelor pline de înțelepciune ale Preacuvioșiei Voastre”, prilej cu care îi mulțumește și pentru contribuția avută la scoaterea la lumină a „tezaurului mistic și ascetic al Sfinților Părinți de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcușul desăvârșirii”.

Deoarece era căutat neîncetat de credincioși din toată țara pentru povățuire și sfat, Sfântul Arsenie a început să fie urmărit de către autoritățile comuniste. Sub false pretexte, a fost arestat de mai multe ori, deși nu avea altă vină decât aceea de a-L fi mărturisit pe Hristos. De aceea, chiar Patriarhul Justinian Marina spunea: „Nu știu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, și mereu eliberat, și de fiecare dată iese mai luminat”.

Însă, odată cu necruțătorul Decret 410 din anul 1959, Cuviosul Arsenie a fost scos din mănăstire, oprit de la slujire și forțat să renunțe la haina monahală. Deși a fost nevoit să trăiască în lume, de care se lepădase de mult timp, Sfântul Arsenie nu și-a încălcat făgăduințele călugărești, ci cu mai multă osârdie s-a rugat lui Dumnezeu și Maicii Preacurate să îl întărească în răbdare.

Mergea la biserică îmbrăcat ca un mirean, dar, în timpul Dumnezeieștii Liturghii, vărsa mulțime de lacrimi, iar în locuința sa se nevoia după pravila monahală și scria cuvinte de învățătură sau meditații teologice. Niciodată nu a cârtit și n-a spus nici cel mai mic cuvânt de rău asupra cuiva, chiar dacă ar fi fost îndreptățit. Prin grija Patriarhului Justinian Marina, a lucrat ca pictor la Biserica Sfântul Elefterie din București, la Biserica Sfânta Parascheva din Bogata-Olteană (județul Brașov), la Atelierul de pictură de la Schitul Maicilor din București și, vreme de 17 ani, la Biserica Sfântul Nicolae de la Drăgănescu, pe care a pictat-o în întregime.

În ultimii anii ai vieții s-a retras la Sinaia, unde se nevoia neîncetat în rugăciune. A trecut la Domnul în ziua de 28 noiembrie 1989, de pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, a cărui viață a pictat-o, în chip prorocesc, în altarul bisericii de la Drăgănescu. A fost înmormântat, ca ieromonah, la Mănăstirea Prislop, unde nenumărate minuni se săvârșesc până astăzi celor ce aleargă cu credință la mormântul său.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul, glas 1:
Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, Mărturisitorule al dreptei credințe, înțelept povățuitor al credincioșilor pe cărarea Împărăției și făcătorule de minuni, cel ce ai strălucit în vremuri grele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.