„Sfântul Cuvios Ioan scărarul rămâne pentru noi un dascăl al pocăinţei, rugăciunii şi postirii stăruitoare, un dascăl al modului în care folosim zilele postului să ne ridicăm de la întunericul patimilor la lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus duminică în Catedrala Patriarhală Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul. Reflectând la locul pe care Sfântul Ioan…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a hirotonit sâmbătă în diacon pe tânărul teolog Eugen Buchiu, pe seama Parohiei bucureştene „Soborul Maicii Domnului”. Noul diacon este editor ştiri la Televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române şi a fost hirotonit în timpul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea Antim din Capitală. La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul…
În Duminica Sf. Ioan Scărarul, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din București. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Cârțișoara, judeţul…
În Duminica Sfintei Cruci, 31 martie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou”, Paraclis patriarhal din Capitală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Parohia Stolniceni,…
Pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului se execută în prezent mai multe lucrări. „Se lucrează în zona altarului la şerpanta metalică de la acoperiş. Se sudează piesele de prindere pentru arcele lamelare, pentru sprijinul asterelei”, a declarat pentru basilica.ro Ing. Vlad Florin Popescu. De asemenea, la Turla Pantocrator se lucrează la armare, cofrare, respectiv, betonare pereți…
În ziua sărbătorii Buna Vestire, luni, 25 martie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va…
„Să fim sensibili la suferinţele oamenilor”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul în timpul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală. Pornind de la textul biblic duminical de la Marcu 2:1-12, care prezintă Vindecarea slăbănogului din Capernaum, Episcopul vicar patriarhal le-a vorbit credincioşilor în Duminica a 2-a din Postul Mare despre datoria morală pe care…
În Duminica Sf. Ier. Grigorie Palama, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi oficiată la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Parohia Prăjeni,…
La finalul liturghiei din Catedrală, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a adus felicitări Patriarhului Daniel la împlinirea a 29 ani de arhierie şi a afirmat că toate lucrările Preafericirii Sale din această perioadă „converg în apărare și promovarea credinţei noastre mântuitoare, a Ortodoxiei”. Hirotonia ca arhiereu a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a avut loc în…