Arhiepiscopia Chișinăului va avea un departament Pro Vita, au anunțat reprezentanții eparhiei după întrunirea de miercuri a Permanenței Consiliului Eparhial.
Noul departament va oferi sprijin femeilor însărcinate, mamelor în situații de vulnerabilitate socială și familiilor numeroase. Pe lângă sprijinul concret, noua lucrare va include și activități de educare și informare pro-viață.
„Organizarea unui asemenea departament ar permite o implicare mai coerentă a parohiilor, a specialiștilor și a voluntarilor în identificarea nevoilor și însoțirea celor care au nevoie de sprijin”, au transmis reprezentanții eparhiei.
Vizită de evaluare și ghidare

Reprezentanții Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor (Pro Vita Iași) au vizitat recent Chișinăul, unde s-au întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
Întâlnirea de lucru a fost dedicată evaluării proiectelor desfășurate în sprijinul copiilor și al familiilor și dezvoltării acestei misiuni în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei.
Au fost analizate rezultatele colaborărilor anterioare dintre Pro Vita Iași și Episcopia de Bălți, prin care au fost acordate burse de studiu pentru copii din familii numeroase, s-a oferit sprijin la construirea casei familiei Curecheru (prin proiectul „Dar pentru copii” al Arhiepiscopiei Iașilor), au fost organizate excursii la Iași, conferințe pro-viață și campanii de daruri pentru copii în perioada Crăciunului.
Delegația ieșeană a fost formată din Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, Otilia Palade, director executiv, și Florentina Grigoraș, directoarea Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.
Din Mitropolia Basarabiei au participat Pr. Dorian Revenco, consilier economic al Episcopiei de Bălți, și doamna preoteasă Ana Turtureanu, coordonatoarea activităților Pro Vita din eparhie.
Discuțiile au urmărit dezvoltarea activităților din Episcopia de Bălți, precum și perspectiva extinderii misiunii Pro Vita în Arhiepiscopia Chișinăului, prin valorificarea experienței acumulate și colaborarea cu parohiile.
Despre lucrarea pro-viață în eparhii
În prezent, activitatea pro-viață desfășurată în Mitropolia Basarabiei se desfășoară preponderent prin unele programe ale Misiunii Sociale Diaconia, precum Centrul Maternal „În brațele mamei”, Creșa „Gâgâlici” și Centrul Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sfânta Ana”.
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor a fost înființat în anul 2011, în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, din inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În 2013 a fost creată o rețea de preoți care să ofere consiliere și sprijin pro-viață în toate protopopiatele.
În alte eparhii, cum ar fi Arhiepiscopia Alba Iuliei și Arhiepiscopia Râmnicului, activitatea pro-viață nu are departament dedicat, dar este încadrată în misiunea socială a eparhiei, cu coordonatori dedicați.














