Toate știrile

Troița din Parohia Izgar a fost sfințită

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit duminică, 6 octombrie 2013, ultima dintre cele douăsprezece troițe ridicate în Eparhia Caransebeșului cu prilejul Anului omagial închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română. Ultima cruce a…

Vizite pastorale în județul Mureș

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat un program de vizite pastorale în județul Mureș. De asemenea, ierarhul a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii din Parohia Sângiorgiu de Mureș II, Protopopiatul…

Cabinete medicale, inaugurate la Roman

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacului, a inaugurat luni, 7 octombrie 2013, două cabinete din cadrul Fundației „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, potrivit epr.ro. Cele două cabinete, de medicină de…

Un nou slujitor la Catedrala episcopală din Caransebeș

În săptămâna a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, marți, 8 octombrie 2013, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei episcopale cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, a…

Curs de formare pentru profesorii de Religie din Episcopia Oradiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sâmbătă, 5 octombrie 2013, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea s-a desfășurat cursul de formare „Particularități ale predării disciplinei Religie la clasa pregătitoare”, adresat profesorilor de religie…

Eveniment cultural la Pitești

La Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din municipiul Pitești, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a avut loc la 8 octombrie 2013 vernisajul expoziției „POEME DE ÎMBRĂCAT, DEGUSTAT ȘI AGĂȚAT PE PERETE”, potrivit eparhiaargesului.ro. Aceasta este…

Artă și cultură la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”

În perioada 29 septembrie – 10 octombrie, la mănăstirea constănțeană „Sfântul Ioan Casian” se desfășoară în premieră un eveniment cultural internațional dedicat artei contemporane și dialogului dintre artiștii din diferite țări. Între scopurile evenimentului se…

Concursul Religia în dimensiune virtuală, la Miclăușeni

Profesorii și elevii Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași organizează anul acesta cea de-a VIII-a ediție a concursului interdisciplinar interjudețean „Religia în dimensiune virtuală”. Concursul este dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva și se va…

Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva – 2013

Joi, 10 octombrie 2013: Orele 7:00-11:30 -Miezo­nop­tica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Ora 13:00 – Ceremonia de în­tâmpinare, la Catedrala mi­tro­politană din Iași, a icoanei Prodromița, adusă de la paraclisul Catedralei Mântuirii Nea­mului…

Sf. Apostol Iacob al lui Alfeu

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli chemați de Mântuitorul Iisus Hristos la propovăduirea Evangheliei în toată lumea. Iacov a propovăduit în sudul Palestinei și în Egipt, fiind numit…

Conferințe preoțești în Arhiepiscopia Timișoarei

În Arhiepiscopia Timișoarei au debutat, marți, 8 octombrie 2013, conferințele preoțești de toamnă, cu întâlnirea clericilor din protopopiatul Timișoara I. Evenimentul a avut loc în sala de festivități a protopopiatului și a fost precedat de…