Noi porți către ceruri în Eparhia Romanului și Bacăului

Localnicii din satul Lecca, comuna Ungureni, județul Bacău, au participat sâmbătă, 5 octombrie 2013, la sfințirea Bisericii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. O zi mai târziu, PS Ioachim Băcăuanul a resfințit lăcașul de închinăciune din parohia Onișcani, Protopopiatul Buhuși, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit sâmbătă, 5 octombrie 2013, biserica parohiei Lecca – Ungureni, Protopopiatul Bacău. Parohia Lecca – Ungureni se află situată în partea de est a județului Bacău. „Lecca” este un nume cu o puternică rezonanță istorică locală. „Vechiul lăcaș de cult a fost construit cu sprijinul marelui boier Gheorghe Lecca, ce a lăsat moștenire comunității atât biserica înaintașilor noștri, cât și numele său purtat de însăși comuna noastră, până în 1965, când a primit noua denumire de «comuna Ungureni». Din dorința gospodarilor acestei parohii și cu bunăvoința Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, în ziua de 2 iunie 2007, s-a pus piatra de temelie a unui nou lăcaș cu hramul «Sfântul Voievod Ștefan cel Mare». În anul 2009, tot prin bunăvoința Preasfinției Sale, s-au binecuvântat, printr-o slujbă arhierească de sfințire, crucile ce aveau să fie ridicate pe turlele bisericii”, a spus pr. paroh Nicolae Florinel Lambru.

Biserica parohiei Onișcani, Protopopiatul Buhuși, a fost resfințită duminică, 6 octombrie 2013, de PS Ioachim Băcăuanul. Construirea acestui lăcaș de rugăciune, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a început în anul 1937 sub îndrumarea preotului paroh Ioan Popescu, terenul fiind donat de boierul Dumitru Vidrașcu, care a contribuit și material la ridicarea sfântului lăcaș. Din pricina celui de-al Doilea Război Mondial, s-au întrerupt lucrările la sfânta biserică și au continuat mai apoi după terminarea lui. Lăcașul de închinăciune a fost sfințit în luna decembrie 1951 de către episcopul Teofil Herineanu, înconjurat de un numeros sobor de preoți, în timpul păstoririi preotului Ioan Popescu. Între anii 1967-1969 au mai fost efectuate lucrări de consolidare a bisericii. Din anul 2011, parohia Onișcani este păstorită de pr. paroh Silviu Constantin Stoica, care a primit cu prilejul sfințirii distincția de iconom. Cu prilejul sfințirii celor două biserici, credincioșii prezenți au trecut prin sfântul altar pentru a se închina sfintei mese.

Comentarii Facebook


Știri recente