Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat un program de vizite pastorale în județul Mureș. De asemenea, ierarhul a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii din Parohia Sângiorgiu de Mureș II, Protopopiatul Târgu-Mureș, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
În programul de vizite pastorale, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoțit de protopopul de Târgu Mureș, Olimpiu Zăhan, a vizitat Parohia Valea Izvoarelor, păstorită de către pr. Mircea Moldovan, Parohia Chirileu, unde păstorește pr. Aurel Frîncu, Parohia Vidrasău, condusă de către pr. Gheorghe Moldovan, și Parohia Ungheni I, unde slujește pr. Ioan Man. Traseul pastoral a continuat luni, 7 octombrie, cu vizitarea comunităților Gornești, unde este preot Mircea Ungur, Sângeru de Pădure – pr. Mihai Dumitrescu, Glodeni – pr. Mihai Suci, Moișa – pr. Daniel Vasiu, Merișor – pr. Raul-Tudorel Iacob, Sângiorgiu de Mureș I – pr. Petru Miron și Băla – pr. Constantin Miron.
În aceste întâlniri cu părinții parohi și cu credincioșii, IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat cuvinte de întărire sufletească, pentru a putea rodi în inimi și în conștiințe nimbul nădejdii că Dumnezeu este întotdeauna aproape de cei ce cred în El și-L cheamă la nevoie. De asemenea, le-a dat sfaturi folositoare din punct de vedere administrativ-gospodăresc preoților și consiliului parohial, luând act de nevoile și greutățile pe care le întâmpină la nivel local și aducându-le la cunoștință că desfășurarea activităților parohiale și a cultului liturgic în bună rânduială și în ascultare față de Ierarh și Biserică aduce roade deosebite pe toate planurile slujirii și misiunii creștine.
Piatră de temelie la Sângeorgiu de Mureș II
Programul de vizite pastorale al Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei în județul Mureș, s-a încheiat luni, 7 octombrie, cu oficierea slujbei punerii pietrei de temelie a bisericii ce urmează să se construiască în Parohia Sângeorgiu de Mureș II, păstorită de părintele Eugen Bărăian. Această parohie a fost înființată în anul 2008, în același an s-a primit ca donație o casă care a fost transformată în biserică și unde se săvârșește Sfânta Liturghie, Sfintele Taine și celelalte slujbe. În 2012, primăria comunei Sângiorgiu de Mureș a donat parohiei un teren în suprafață de 715 metri pătrați pentru construirea lăcașului de închinare, în zona centrală a localității.
Noua biserică îi va avea ca patroni cerești pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, în primul rând pentru că anul acesta, 2013, este anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și tot în acest an se împlinesc 1700 ani de la Edictul de la Milano, când s-a dat libertate creștinismului. „Este o zi mare pentru credincioșii sângiorzeni, pentru că, la rugăciunile pe care noi le facem către bunul Dumnezeu, ni se alătură și Înaltul nostru Ierarh, binecuvântând lucrările ce vor începe la ridicarea noii noastre biserici”, a mai menționat parohul.