Episcopia Caransebeşului

Tabere educaționale în Episcopia Caransebeșului: ATOR Banatul de Munte formează tineri lideri din trei eparhii

Ștefana Totorcea

Episcopul Nicolae Popea va fi comemorat la două secole de la naștere: A fost membru titular al Academiei Române

Alexandru Boboc

Liceenii din Caraș-Severin au participat, în număr mare, la conferințele „Tinerețe în Cuvânt”

basilica.ro

Membrii ATOR Banatul de Munte au sărbătorit Ziua Internațională a Tineretului Ortodox

basilica.ro

PS Lucian se implică pentru salvarea unei biserici vechi de peste două secole

basilica.ro

Episcopia Caransebeșului construiește la Oțelul Roșu un centru de sprijin pentru copii

Ștefana Totorcea

PS Lucian: Păcătuim în fiecare zi, de aceea trebuie să ne și pocăim în fiecare zi

basilica.ro

Trebuie să viețuim duhovnicește, să ne gândim că suntem chipul lui Dumnezeu, a îndemnat PS Lucian

Cristian Damian

Să avem un rol important în familie şi în comunitatea euharistică: PS Lucian a vorbit despre familia Sf. Vasile cel Mare

Ștefana Totorcea

Biserica din Obreja, Caraș-Severin, a marcat 275 de ani de la ctitorire

Cristian Damian