Episcopul Lucian: Să împletim Ortodoxia cu ortopraxia, mărturisirea dreptei credințe cu dreapta făptuire sau dreapta lucrare

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a îndemnat duminică la mărturisirea dreptei credințe și prin faptă, astfel încât cei din jur să vadă că suntem „ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos”.

PS Lucian a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Episcopală din Caransebeș.

„A fi ortodox înseamnă a mărturisi dreapta credință, dar înseamnă și a împlini voia lui Dumnezeu, poruncile divine. A fi ortodox înseamnă a călca pe urmele Mântuitorului Hristos și pe urmele sfinților. A fi ortodox înseamnă a împlini Evanghelia Mântuitorului în toată vremea și în tot ceasul, a împleti Ortodoxia cu ortopraxia, mărturisirea dreptei credințe cu dreapta făptuire sau dreapta lucrare”.

„Să arătăm tuturor oamenilor că suntem ortodocși practicanți, nu de formă, nu fățarnici. Mărturisim dreapta credință, dar vrem din toată inima, din tot sufletul, să împlinim în viața noastră Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat Preasfinția Sa.

Să împlinim voia Tatălui Ceresc

În continuare, ierarhul a încurajat credincioșii să-și păstreze identitatea confesională și să practice rugăciunea neîncetată.

„Să ne păstrăm identitatea spirituală, confesională și să împlinim în viața noastră de zi cu zi poruncile divine ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, căci nu tot cel ce zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci numai acela care face voia Tatălui Ceresc”.

„Să împlinim voia Dumnezeului nostru, să ne rugăm neîncetat, să avem dreaptă socoteală, dreaptă mărturisire a credinței, dar și dreaptă făptuire”, a transmis Episcopul Caransebeșului.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului


Știri recente