Selecția noastră a celor mai bune fotografii din lumea ortodoxă din săptămâna trecută.
Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț a fost sărbătorită pentru prima dată în Biserica Ortodoxă Română, luni, 9 iulie 2018.Fostul fotbalist, filantropul Mihai Neşu a vizitat Sfântul Munte Athos împreună cu fotbaliștii Pantelis Kapetanos şi George Ogăraru. Foto: FacebookÎn ajunul sărbătorii icoanei Maicii Domnului Prodromița, sute de credincioși au participat la slujba de priveghere și la procesiunea de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Foto: Raluca Ene/Basilica.roArhimandritul Prodromos, starețul Mănăstirii Marea Lavră, și Arhimandritul Atanasie, starețul Schitului românesc Prodromu, au participat pentru prima dată la hramul Prodromiței de la Paraclisul Catedralei Naționale. Foto: Raluca Ene/Basilica.roMii de credincioși s-au rugat joi, 12 iulie, la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, la împlinirea a 24 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Foto: Greek ReporterConsiliul Mondial al Bisericilor reia apelul privind eliberarea episcopilor sirieni de Alep, Paul Yazigi și Ioan Ibrahim, răpiți în 22 aprilie 2013. Foto: Arhivă Basilica.roMitropolitul Nathanael de Chicago aruncă prima minge la meciul de baseball White Sox – St Louis Cardinals. Foto: 2018 Ron Vesely/Chicago White SoxLa Sfânta Liturghie oficiată duminică, 16 iulie, la Catedrala Patriarhală, Părintele Patriarh Daniel a îndemnat credincioșii să fie „mâinile iubirii milostive a lui Hristos”. Foto: Mircea Popa/ZL