Aproximativ 100 de studenţi de la Academia de Poliţie au donat luni sânge în cadrul campaniei „Vino să donezi sânge, salvează o viaţă”, derulata de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului şi Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. „Am ales să donez pentru că doresc…
În spitalele din municipiile Târgoviște și Moreni, precum și în orașele Pucioasa și Găești au fost amplasate rafturi cu cărți religioase puse gratuit la dispoziția bolnavilor „pentru a le oferi alinare, încurajare și speranță”. Este vorba de un nou proiect filantropic inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon și intitulat „Dumnezeu alături de noi”, informează Arhiepiscopia pe site-ul oficial.…
Ziua Jandarmeriei Române este serbată în data de 3 aprilie, amintind data la care, în 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, informează site-ul oficial al Jandarmeriei Române. Regimentul de jandarmi din Moldova se împărţea în două…
Români care au fost uciși în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, în 1 aprilie 1941, au fost pomeniţi luni la Putna şi Fântâna Albă. În 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă au fost masacrați aproximativ 3.000 de români care voiau să treacă în patria mamă, după ce nordul Bucovinei fusese răpit de…
Academia Română, cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, marchează joi în mod festiv împlinirea a 153 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat al Academiei Române, membrii instituţiei se vor reuni joi în Adunare Generală pentru a sărbători această aniversare. Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu…
Arhiepiscopul Timotei al Aradului a sfinţit în Duminica Sfintei Cruci biserica Parohiei Cruceni, construită în anul 1951. Slujba a fost precedată de sfinţirea unei troiţe situată în apropierea lăcaşului de cult, informează Arhiepiscopia Aradului. În cuvântul rostit cu această ocazie deosebită din viaţa parohiei arădene, ierarhul a vorbit despre Calea Crucii care trebuie urmată de…
Reprezentanții centrelor eparhiale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s-au consultat marți la București cu reprezentanții ONG-urilor și asociațiilor de tineret pentru a găsi împreună răspunsuri la cât mai multe nevoi ale tinerilor. Întâlnirea consultativă s-a desfășurat marți, 2 aprilie 2019, în Sala de conferințe a Centrului național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. „A…
Copiii românilor stabiliţi în oraşul canadian Windsor, deşi aflaţi departe de ţară, practică tradiţii întâlnite în satul românesc. Dintre acestea, încondeierea ouălor a devenit o activitate care se desfăşoară anual, în perioada Postului Mare, la Catedrala „Sf. Gheorghe și Sf. Andrei Șaguna” din Windsor. Copiii înscrişi la Şcoala duminicală învață că oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde strâns…
Aproximativ o mie de pelerini au urcat în procesiune, în Duminica Sfintei Cruci, dealul Muncelu din localitatea nemţeană Ion Creangă. Alături de pelerini, au fost prezenţi şi tineri din ATOR Roman care au purtat bannere și tricouri cu mesaje pro viaţă, cu scopul promovării darul sacru al vieții și apărării dreptului la viață al pruncilor…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a dedicat Duminica Sfintei Cruci vizitării a patru localități rurale din Arhiepiscopia Iașilor. După ce a oficiat Liturghia Sf. Vasile cel Mare la Stolniceni, județul Botoșani, Înaltpreasfinția Sa a mers în comunitățile parohiale din Glăvănești-Vechi, Glăvănești-Noi și Fântânele, județul Iași. La Stolniceni, ierarhul a hirotonit un diacon în preot și…
În Duminica Sfintei Cruci, Arhiepiscopul Râmnicului a îndemnat „Să ne punem viața noastră în mâna lui Dumnezeu, încrezându-ne cu totul în Acesta”. „A ne asuma Crucea înseamnă să primim toate neputințele, toate ispitele, toate încercările, toate necazurile vieții, cu aceeași bucurie, conștientizând că toate acestea nu sunt altceva decât întăriri ale propriei persoane spre dobândirea…