Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului este organizată anual la Micherechi o procesiune la care participă mulţi copii din comunitatea românească. La evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediţie a participat miercuri Episcopul Siluan al Ungariei, căruia i s-au alăturat reprezentanţii instituţiilor locale. Procesiunea s-a desfășurat de la intrarea în sat și până la biserică,…
În Episcopia Severinului şi Strehaiei are loc în perioada 05-06 iunie 2021 Simpozionul „Tudor Vladimirescu – 200 ani de nemurire”. Sâmbătă În prima zi a evenimentelor va avea loc slujba de sfințire a cenotafului ridicat lui Tudor Vladimirescu. Preasfinţitul Părinte Nicodim va fi prezent şi va rosti un cuvânt, urmat de alocuţiunile reprezentanţilor autorităţilor locale.…
Muzica bisericească georgiană a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial al ţării prin decizia premierului Irakli Gharibashvili, a anunţat Centrul de Stat pentru Folclor din Georgia, citat de Orthochristian. Cântarea polifonică religioasă georgiană reprezintă una dintre principalele simboluri ale identității noastre naționale și, în același timp, una dintre cele mai mari realizări culturale ale omenirii,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare Arhiepiscopului Timotei al Aradului cu ocazia împlinirii a 85 de ani. Preafericirea Sa trece în revistă principalele realizări ale Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei şi se roagă Mântuitorului Hristos să-i dăruiască în continuare „aceeaşi dragoste şi aceeaşi râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam”. Mesajul integral: Înaltpreasfinţitul Părinte…
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a slujit împreună cu Episcopul Basarabiei de Sud la Filipeni, în raionul Leova, unde biserica monument național „Sf. Împărați Constantin și Elena” și-a serbat hramul pe stil vechi. După hram, ei au oficiat slujba de pomenire a victimelor accidentului aviatic de la Haragîș. La slujba de la Filipeni, Preasfințitul Părinte Ieronim…
Fundația Mihai Neșu a demarat miercuri lucrările la construcția propriu-zisă a Complexului de recuperare „Sfântul Nectarie” pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii. Lucrările încep cu construirea bisericii, deoarece nu există recuperare fizică fără recuperare spirituală. „Biserica este prima și cea mai micuță ca dimensiune dintre cele trei clădiri cu a căror construcție vom începe…
Un videoclip postat pe Youtube cu tânăra Sara Nukina cântând „Îngerul a strigat” într-una din bisericile românilor din Viena a depășit 13.000 de vizualizări într-o lună. De Ziua Copilului, când numărul vizualizărilor depășise deja 10.000, tânăra a scris pe Facebook: „Vă mulțumesc pentru Darul celor 10.000 de suflete care au ascultat strigarea Îngerului, așa cum…
Prima parte a Conferinței Naționale a doctoranzilor Facultății de Teologie Ortodoxă din București se desfășoară până sâmbătă la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova. Lucrările au fost deschise joi de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, împreună cu Părintele Profesor Ioan Moldoveanu, decanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din Bucureşti, și conf. dr.…
În Episcopia Tulcii a început sărbătoarea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip, ocrotirii eparhiei. Anul acesta se împlinesc cinci decenii de la descoperirea lor la Niculițel, în județul Tulcea. Patriarhul Daniel va transmite un mesaj care va fi citit la Sfânta Liturghie oficiată vineri la Niculițel de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. În după amiaza zilei…
La Mănăstirea Putna va avea loc în această vară un eveniment centrat pe redefinirea idealului de unitate națională, indiferent de locul unde trăiesc românii azi. Evenimentul are la bază reeditarea Marii Serbări de la Putna din 15 august 1871, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu,…
Arhiepiscopia Iaşilor organizează, în perioada 12-13 iunie, evenimente culturale şi liturgice la împlinirea a 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. Moaștele au fost un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu. Sfintele moaşte au fost aşezate, în 1641, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Din acest…