La Mănăstirea Putna va avea loc în această vară un eveniment centrat pe redefinirea idealului de unitate națională, indiferent de locul unde trăiesc românii azi. Evenimentul are la bază reeditarea Marii Serbări de la Putna din 15 august 1871, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie.
Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni, „Serbarea de la Putna” a însemnat, cu precădere, definirea idealului unității naționale, realizate câteva decenii mai târziu.
La 150 de ani de la eveniment, într-o altă epocă, într-o „altă Românie”, se impune să redefinim idealul re-unirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare, notează organizatorii.
Un comitet de inițiativă, alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor tinerimii române, ai mediului cultural și spiritual românesc, a gândit „Serbarea de la Putna – 2021” în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume.
Pusă sub autoritatea culturală a Academiei Române, „Serbarea de la Putna – 2021” își propune să fie un moment decisiv în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și „a împreună lucrării” spre binele comun al poporului român.
Program
De serbarea în sine, care va avea loc în data de 15 august 2021, sunt legate mai multe evenimente.
- Expoziția „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”
- Itinerariul „Pe urmele lui Eminescu”
- Congres Studențesc
- Simpozionul „Eminescu și Putna”
De asemenea, sunt organizate concursuri de creație literară, discursuri, creație plastică și creație video.
Vezi mai multe detalii pe site-ul serbareputna150.ro sau urmărește pe rețelele de socializare hashtag-ul #serbareputna150.
Sursă foto: serbareputna150.ro