Episcopia Tulcii sărbătorește 50 de ani de la descoperirea ocrotitorilor săi, Sfinții Zotic, Atal, Camasie și Filip

În Episcopia Tulcii a început sărbătoarea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip, ocrotirii eparhiei. Anul acesta se împlinesc cinci decenii de la descoperirea lor la Niculițel, în județul Tulcea. Patriarhul Daniel va transmite un mesaj  care va fi citit la Sfânta Liturghie oficiată vineri la Niculițel de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.

În după amiaza zilei de joi, la mănăstirea Cocoș, care adăpostește moaștele celor patru martiri, Preasfințitul Părinte Visarion a oficiat slujba Vecerniei cu Litie și Priveghere, după care raclele au fost depuse în martirionul de la bazilica din Niculițel, locul descoperirii lor.

Vineri, raclele cu sfintele moaște vor fi așezate la închinare la Niculițel, unde Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfițitul Părinte Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului îi va avea alături pe Părintele Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos și pe Părintele Episcop Visarion al Tulcii.

În cadrul Sfintei Liturghii va fi citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis cu această ocazie Episcopiei Tulcii și intitulat „Martirii lui Hristos – izvor de lumină și sfințenie peste veacuri – 50 de ani de la descoperirea moaștelor Sfinților Mucenici Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos”.

Bazilica paleocreștină de la Niculițel, locul de descoperire a moaștelor celor patru sfinți. Sursa foto: CasaNiculitel.ro

Moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip (Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos), descoperite  în 1971 în urma unor ploi torențiale la Niculițel, sunt păstrate din 1973 la Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea. Ceilalți doi ocrotitori ai Episcopiei Tulcii sunt Sfinții Mucenici Epictet și Astion de la Halmyris.

Foto credit: Episcopia Tulcii (arhivă)

Comentarii Facebook


Știri recente