Episcopul Siluan al Ungariei împreună cu Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei au slujit miercuri la hramul Catedralei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Giula. Slujba de hram a fost oficiată în dimineața zilei de miercuri de către cei doi ierarhi împreună cu preoți din Episcopia Ungariei și cea a Severinului și Strehaiei. Răspunsurile liturgice au fost…
Aproximativ 130 de copii au participat la concursul catehetic organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, împreună cu Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula. Competiția, organizată în două secțiuni, a presupus un concurs de creație artistică pe teme religioase și o a doua etapă, organizată vineri, dedicată studiului biblic. La cea de a doua etapă,…
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Giula Mică, Ungaria, şi-a serbat sâmbătă ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Siluan al Ungariei. La slujbă au participat credincioși din Giula, din cartierele Giula Mare şi Giula Mică, din alte localități românești apropiate, din Ungaria (Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă), dar și din România (Pilu, Vârșand), precum și…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a participat duminică la Sfânta Liturghie ortodoxă săvârșită în Mănăstirea benedictină Pannonhalma din Ungaria. Sanctitatea Sa a fost invitat de mănăstirea romano-catolică de a susține o prelegere în cadrul conferinței internaționale „Căutați pacea și o urmați pe ea”. La slujba oficiată duminică a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român…
Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei și Preasfințitul Părinte Siluan al Italiei sunt cei doi ierarhi români care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sf. Cuv. Siluan Athonitul, cinstit în 24 septembrie. Episcopul Siluan al Ungariei s-a născut în 16 septembrie 1971 în localitatea Lipova din județul Arad, din părinții Constantin și Joița, la botez primind numele…
Pe scena Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Ungaria, a avut loc miercuri un recital cameral cu un repertoriu inspirat din operele a doi mari muzicieni ai secolului XX: George Enescu și Béla Bartók. De asemenea, a fost organizată și o expoziție dedicată celor doi compozitori, cu panouri foto-documentare cuprinzând manuscrise, partituri, afișe, programe de…
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, a slujit duminică la Mişcolţ cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ilarion, conducătorul Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, la invitaţia acestuia din urmă. La Sfânta Liturghie oficiată de cei doi ierarhi la biserica „Sfânta Treime” din Mişcolţ a slujit şi Înaltpreasfințitul Părinte Juraj Stransky, Arhiepiscop de Michalovce și Košițe,…
În sala festivă a Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și în organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) a avut loc vineri cea de a 30-a ediție a Festivalului Cercurilor „Perinița”. Festivalul se adresează elevilor români din Ungaria, de la diferite Școli Generale, și are în vedere păstrarea și promovarea folclorului, portului…
În Pastorala de Paşti, Episcopul Siluan al Ungariei a explicat că „Învierea Domnului este Ziua în care nădejdea și așteptarea cea mai profundă a omului își găsesc răspuns și împlinire, pentru că nici unul dintre pământeni nu ar vrea să moară, sau să dispară în neant”. „Este Ziua în care trecem și noi de la…
În comunitatea românească din Micherechi, Ungaria, s-a desfăşurat în perioada 15-16 octombrie manifestarea „Zilele Ortodoxe”. Aflat la a treia ediţie, evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea şi participarea Episcopului Siluan al Ungariei. Evenimentul a început sâmbătă cu un program pentru copii, care a constat în prelucrarea unor povestiri biblice și pictarea de icoane pe sticlă.…
Episcopul Siluan al Ungariei a slujit duminică la Mănăstirea Mraconia din Episcopia Severinului şi Strehaiei. La slujbă, alături de soborul maicilor, au mai luat parte și credincioși de diferite vârste și copii, din împrejurimi, dar și turiști aflați în zonă, din Piatra Neamț, Timișoara sau alte părți. În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Siluan a pus…