La Giula a avut loc Festivalul Cercurilor „Perinița”, organizat pentru elevi români din Ungaria

În sala festivă a Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și în organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) a avut loc vineri cea de a 30-a ediție a Festivalului Cercurilor „Perinița”.

Festivalul se adresează elevilor români din Ungaria, de la diferite Școli Generale, și are în vedere păstrarea și promovarea folclorului, portului popular, dansurilor, cântecelor și tradițiilor românești.

La ediția din acest an au participat circa 240 de elevi, împărțiți în 13 echipe. Aceștia au provenit de la Liceul și Școala Generală „Nicolae Bălcescu” din Giula, Ansamblul „Doina Bihorului”, înființat în anul 2008 și coordonat de atunci de Domnul Gheorghe Gros, din Chitighaz, maestru al artei populare, elevi de la Școlile din Aletea, Chitighaz, Bătania, Săcal, Apateu și Furta.

Rând pe rând, echipele de dansatori din diferite părți și de vârste diferite au urcat pe scenă și au impresionat publicul prin dansul, cântecele, costumele populare, entuziasmul și talentul lor. Au fost prezentate atât dansuri cunoscute, de la Micherechi (Mânânțălu), din Aletea, Chitighaz și din Bihor, dar și cântece din zona Banatului, Olteniei și Făgărașului.

Între cei prezenţi la manifestarea culturală s-a numărat şi Episcopul Siluan al Ungariei.

Foto credit: Episcopia Ungariei

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente