Așezământul monahal românesc din Budapesta a împlinit 15 ani de la înființare

Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta și-a sărbătorit duminică hramul și aniversarea a 15 ani de la înființare.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu alți clerici.

Din soborul slujitor au făcut parte protos. David Pop, conducătorul Așezământului Monahal Românesc, pr. Marius Maghiaru, protopop de Budapesta, și arhid. Emanuel Văduva, de la Catedrala episcopală din Giula, se menționează într-un comunicat, remis Basilica.ro.

Printre credincioșii prezenți la slujbă s-a aflat și Gabriela Elekeș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta (AFORB).

Ierarhul a vorbit despre semnificația Botezului Domnului și a Întrupării Sale, „pentru răscumpărarea omului din păcate și readucerea sa în comuniune de iubire cu Dumnezeu Tatăl și cu întreaga Preasfântă Treime, care se și face cunoscută la Râul Iordanului”.

„În lumea confuză de astăzi, este cu atât mai important să înțelegem mesajul cel vestitor de Dumnezeu al Sf. Ioan Botezătorul și să știm să deosebim lucrurile, alegându-L pe Dumnezeu ca valoare supremă a vieții noastre”.

„Totodată, în viața monahală, în viața de familie, sau în societate, este foarte important să înțelegem și valoarea smereniei, adică să știm să cedăm părerile noastre, în fața aproapelui, pentru a salva comuniunea între persoane, atât de importantă în viața obișnuită, de zi cu zi și înaintea lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, PS Siluan a oferit protos. David Pop și pr. Marius Maghiaru câte o diplomă aniversară, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a așezământului, respectiv aniversarea de 30 de ani de slujire preoțească a părintelui protopop.

Așezământul Monahal Românesc de la Budapesta este închinat Sfântului Ioan Botezătorul și funcționează în capitala Ungariei începând din anul 2009, alături de Parohia Românească ce își desfășoară activitatea în acest loc, de mai bine de un secol.

Foto credit: Episcopia ortodoxă română a Ungariei / arhid. Emanuel Văduva

Comentarii Facebook


Știri recente