Liturghie ortodoxă în vechea mănăstire Pannonhalma, cu ocazia vizitei Patriarhului Ecumenic în Ungaria

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a participat duminică la Sfânta Liturghie ortodoxă săvârșită în Mănăstirea benedictină Pannonhalma din Ungaria.

Sanctitatea Sa a fost invitat de mănăstirea romano-catolică de a susține o prelegere în cadrul conferinței internaționale „Căutați pacea și o urmați pe ea”.

La slujba oficiată duminică a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

„Sanctitatea Sa s-a aflat în aceste zile în Ungaria pentru a-și vizita enoriașii din această zonă pentru că există o Mitropolie pentru Austria și Ungaria a Patriarhiei Ecumenice, dar și pentru a se întâlni cu oficialități de stat și cu alți reprezentați ai altor confesiuni din această țară”, a declarat Episcopul Siluan al Ungariei.

În basilica mănăstirii benedictine au fost prezenți Părintele Hortobágyi T. Cirill, abatele Mănăstirii Pannonhalma, Mitropolitul Arsenie al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale, Episcopul vicar Paisie de Apamia al Exarhatului pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, Konrád Dejcsics, Directorul Cultural al Mănăstirii Pannonhalma, și Domnul Emmanouil Apostolakis, Ambasadorul Greciei la Budapesta.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup psaltic de la Catedrala Mitropolitană greacă cu hramul „Sfânta Treime” din Viena și de psalți maghiari de la Budapesta, iar ecteniile au fost rostite în mai multe limbi precum greacă, maghiară și slavonă.

Sanctitatea Sa va susține luni conferința cu tema: „Împreună pentru o casă comună”, organizată de Universitatea Catolică „Pázmány Péter” și Universitatea Națională de Serviciu Public din Budapesta și se va întâlni cu oficialități de stat maghiare.

Sursă foto: Episcopia Ungariei

Comentarii Facebook


Știri recente