Parohia Majadahonda a primit un fragment din moaştele Sf. Ioan Maximovici

Gheorghe Anghel
Foto creditEpiscopia Spaniei și Portugaliei.

Parohia Ortodoxă Las Rozas de Madrid și Majadahonda a primit un fragment din moaştele Sfântului Ioan Maximovici, patronul spiritual al comunității.

Moaştele au fost aşezate duminică, 8 martie, spre închinare în biserica parohiei din apropierea Madridului.

Episcopul Timotei aducând cinstire Sf. Ioan Maximovici. Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei.

Relicvele au fost aduse de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, care a oficiat acatistul Sfântului Ioan Maximovici, împreună cu mai mulţi clerici din eparhie.

Fragmentul din moaștele Sfântului Ioan Maximovici. Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei.

După cuvântul de mulțumire, părintele paroh Nicodim Moldovan a dăruit Preasfințitului Părinte Timotei o icoană reprezentând pe Sf. Ioan Maximovici, ocrotitorul parohiei.

Parohia a fost înfiinţată în anul 2016.

Canonizarea Arhiepiscopului Ioan de San Francisco a avut loc în data de 2 iulie 1994.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5