Biserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia vrânceană Prahuda a fost resfințită, duminică, 05 iunie 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează Dragoş Olteanu, Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Locașul de cult a fost renovat și înfrumusețat în ultimii ani, cu sprijinul credincioșilor și al unor binefăcători. Zidită în jurul…
Biserica Ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 04 iunie 2016, pe Sfinții Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cu acest prilej, vineri seară a avut loc o procesiune în această localitate cu moaștele sfinților de la Mănăstirea Cocoş, locul în care sunt păstrate, la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Niculiţel. Astăzi, cu prilejul sărbătoririi celor…
Catapeteasma capelei din incinta Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir din Breaza a fost sfințită astăzi, 04 iunie 2016. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența elevilor și cadrelor didactice. Părintele Grigore Melnic, Protopop de Câmpina, a subliniat faptul că această catapeteasmă de capelă a fost realizată de…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost oferită hrană caldă, în data de 03 iunie 2016, celor 40 de persoane de la Adăpostul de noapte din Arad, după cum ne-a precizat Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect. Centrul social arădean este deschis pentru persoanele fără adăpost, numai pe durata nopţii în perioada…
În Protopopiatul Babadag din Episcopia Tulcii s-a desfășurat astăzi, 03 iunie 2016, conferința semestrială a preoților din protopopiat. Lucrările ședinței s-au desfășurat în sala de conferințe a Primăriei Babadag sub președinția Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a precizat Părintele Felix Neculai, consilier cultural și comunicații media al Episcopiei. În cuvântul de deschidere, Preasfinția Sa a…
La Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște, a debutat, joi, 02 iunie 2016, Simpozionul Internațional „Tinerii și educația religios-morală în contextul provocărilor lumii contemporane. Contribuția Bisericii la cultura universală”, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Evenimentul a fost coordonat de Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, și organizat de…
Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată în acest an la Arad prin numeroase spectacole artistice și teatru, târguri, concerte de muzică şi expoziţii. Printre evenimentele la care copiii au participat s-au numărat şi concursurile sportive și cele de desen, a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial. Primăria Aradului a organizat miercuri, 01 iunie…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, parohiile: Izvorul Tămăduirii, Sfinții Împărați și Sfinții Arhangheli din Municipiul Târgoviște au dăruit joi, 02 iunie 2016, Secției de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență articole de îmbrăcăminte, în valoare de peste 1.000 lei. După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Parohiile Speriețeni și…
La Centrul eparhial din Timișoara, a avut loc, astăzi, cursul festiv al celei de-a 19-a promoții a studenților teologi de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universităţii de Vest, a precizat Răzvan Fibișan. Festivitatea a debutat, în Paraclisul mitropolitan „Învierea Domnului” din incinta reședinței mitropolitane, cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Aceasta a fost…
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi-a aniversat anticipat joi, 02 iunie 2016, ziua de naştere, a precizat Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei. Înaltpreasfinţia Sa s-a născut la 4 iunie 1936 în Timișoara și împlinește mâine 80 de ani de viață. La orele dimineţii, ierarhul Aradului a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Veche…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-au desfășurat joi, 02 iunie 2016, festivitățile de absolvire pentru cea de-a 18-a generație de elevi seminariști, a precizat Părintele Arhid. Asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean. După ce toți cei prezenți au intonat Imnul Învierii, Rugăciunea Domnească şi Imnul de Stat al…