Flux de știri
13:41basilica.ro
Sfințire de troiță în localitatea vâlceană Budești
În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, miercuri, 7 august 2013, după amiază, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți, a sfințit o troiță, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena și Tuturor Sfinților Români, ce se află în satul Racovița, comuna Budești, județul Vâlcea, după cum…
basilica.ro
12:27basilica.ro
Clopote noi pentru mănăstirea Comana
Anul 2013 este declarat în Patriarhia Romană, „Anul comemorativ al Sf. Împărați Constantin și Elena”, deoarece se împlinesc 1700 de ani de la proclamarea Edictului de la Milan (313 – 2013), prin care se opreau persecuțiile în întreg Imperiul Roman, și se acordau drepturi și libertăți tuturor cetățenilor, indiferent de credința lor. Pentru punerea în…
basilica.ro
11:47basilica.ro
Hramul Mănăstirii Almăj-Putna
Situată în frumoasa Vale a Almăjului, Mănăstirea Almăj-Putna din Episcopia Caransebeșului este o oază de liniște și duhovnicie pentru credincioșii din această zonă. În fiecare an la praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, sute de credincioși trec pragul acestei mănăstiri pentru a lua parte la rugăciunile și slujbele care se oficiază aici cu…
basilica.ro
11:28basilica.ro
Sărbătoarea Schimbării la Față în Banat
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit la Mănăstirea Arad-Gai, iar Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit la hramul Mănăstirii Săraca, informează „Ziarul Lumina”. În ziua praznicului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei s-a aflat în biserica mare a Mănăstirii Arad-Gai, la invitația maicii starețe, stavrofora Magdalena Borteș,…
basilica.ro
10:49basilica.ro
Manifestări cultural-religioase în parohia Tașca
Ziua de 6 august a fost un prilej de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț. Luni seară a fost oficiată Vecernia unită cu Litia, iar marți, 6 august, a fost slujită Sfânta Liturghie. Praznicul Schimbării la Față a fost sărbătorit cu multă bucurie în parohia Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț, de enoriașii…
basilica.ro
10:18basilica.ro
Hramul mănăstirii Sihăstria
Sărbătorile sfinților nemțeni, ce au început pe data de 5 august, s-au terminat ieri cu hramul bisericii celei noi de la Mănăstirea Sihăstria, lăcaș ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla. Solemnitatea sărbătorii frumoasei mănăstiri din ținutul binecuvântat al Neamțului a fost dată de slujba Sfintei Liturghii, ce a fost oficiată…
basilica.ro
09:54basilica.ro
Biserica domnească de la Căciulați
Există o legătură tainică în toate cele ale Domnului. De pildă, un sat românesc născut în negura timpului nu se simte desăvârșit decât în clipa în care, în inima lui, se ridică o biserică. Alteori, mai întâi se naște sfântul lăcaș și apoi se adună în jurul lui satul, înveșnicindu-se împreună, biserică și sat, unic…
basilica.ro
09:22basilica.ro
Tineri teologi români și germani în dialog
În perioada 6-12 august, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, se desfășoară cea de-a 18-a întâlnire a Dialogului tinerilor din Biserica Ortodoxă Română cu cei din Biserica Evanghelică din Germania (Junger Dialog BOR-EKD). Marți, la sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos, cele două delegații au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.…
basilica.ro
09:17basilica.ro
Iubirea veșnică a Maicii Domnului pentru Fiul ei și pentru umanitate
CUVNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae: Postul Adormirii Maicii Domnului (†¦) Maica Domnului ne ușurează (sporește) și ne adâncește iubirea față de Iisus Hristos și prin aceasta ne pune într-o legătură mântuitoare mai vie cu El. Nicolae Cabasila spune în acest sens: „O, la ce fericire și sfințenie a intrat ea, ca să conducă și…
basilica.ro
20:15basilica.ro
Liturghie arhierească în Parohia Rotunda I, Protopopiatul Caracal
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit, duminică, 4 august 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Parohia Rotunda I, unde a hirotesit ipodiacon pe tânărul teolog Iordache Cristian. Cu același prilej, a hirotonit diacon pe tânărul teolog Vlaicu George-Adrian și preot pe diac. Florentin-Gigi Ghiță, pe seama Parohiei „Toți Sfinții” din…
basilica.ro
19:30basilica.ro
O nouă biserică la Sălătruc
Vechea biserică a comunității de credincioși din Sălătruc, filie a Parohiei Bâltanele, datează de aproximativ 300 de ani ceea ce a condus la imposibilitatea de a se mai sluji. Astfel, dorința credincioșilor de a avea un nou lăcaș de închinare a fost împlinită, duminică, 4 august 2013, când, la ceas de seară, în comunitatea lor…
basilica.ro
18:45basilica.ro
Slujire arhierească la Mănăstirea Arnota
În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, astăzi, 7 august 2013, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Arnota, din localitatea Costești, județul Vâlcea, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Sfânta Liturghie a…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Bucurie duhovnicească la biserica clujeană „Sfântul Ioan Gură de Aur”
Demisolul Bisericii „Sfântul Ioan Gură de Aur” situată pe strada Porțile de Fier nr. 52, cartierul Mănăștur a fost binecuvântat marți, 6 august, de sărbătoarea „Schimbarea la Față”, de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba a fost oficiată de la ora 18, de Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor…
basilica.ro
17:24basilica.ro
Întâlnire a tinerilor din Jibou în cadrul proiectului Nu sunt indiferent!
În amfiteatrul Grădinii Botanice Vasile Fati din Jibou, a avut loc, miercuri, 7 august 2013, a doua întâlnire a tinerilor din cadrul proiectului „Nu sunt indiferent!”, proiect inițiat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou în parteneriat cu Asociația Filantropia Porolissum și Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, a precizat Pr. Insp. Claudiu Nechita. Tema…
basilica.ro
17:00basilica.ro
Sărbătoare la parohia clujeană Schimbarea la Față
Mai multe biserici de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-au aflat ieri, 6 august 2013, în sărbătoare. Una dintre aceste este parohia „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Hramul locașului de cult a fost prăznuit în prezența preoților slujitori și a credincioșilor. Cu acest prilej a fost oficiată de la ora 10:00 Sfânta Liturghie…
basilica.ro
16:00basilica.ro
Hram la biserica rusească din Tulcea
Biserica Schimbarea la Față din Tulcea sau Biserica rusească – cum mai e cunoscută, și-a sărbătorit marți 6 august a.c. hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tânărul teolog Burtea Marian a fost hirotonit întru diacon. La sfârșitul slujbei a fost oficiată…
basilica.ro
15:15basilica.ro
Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit hramul
Deși a fost foarte cald, credincioșii au venit cu mic cu mare să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată astăzi, 7 august 2013, de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în aghiazmatarul din incinta mănăstirii. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor care au venit cu mare bucurie…
basilica.ro
14:25basilica.ro
Hramul Mănăstirii Almăj Putna
Situată în frumoasa Vale a Almăjului, mănăstirea Almăj Putna din Episcopia Caransebeșului găzduiește o oază de liniște și duhovnicie pentru creduincioșii din această zonă. În fiecare an la praznicul „Schimbării la Față” a Mântuitorului Iisus Hristos sute de credincioși trec pragul acestei mănăstiri pentru a lua parte la rugăciunile și slujbele care se oficiază aici…
basilica.ro
13:49basilica.ro
Program pentru deținuții din Penitenciarul Aiud
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia derulează în această perioadă în Penitenciarul Aiud un program de pregătire pentru liberare în cadrul căruia deținuții care și-au ispășit cea mai mare parte a pedepsei sau care sunt propuși pentru liberare condiționată sunt consiliați astfel încât după liberarea din penitenciar să se reintegreze social. În această perioadă în Penitenciarul…
basilica.ro
13:10basilica.ro
Pregătiri pentru hramul Mănăstirii Nicula
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula se pregătește de hram. Pelerinajul de aici, unul dintre cele mai mari din țară, adună an de an zeci de mii de credincioși din România, dar și de peste granițe. Pelerinii vin să participe la sfintele slujbe și să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului,…
basilica.ro