Eparhii

Ajunul Bobotezei la Patriarhie

La Catedrala Patriarhală a fost oficiată, astăzi, 5 ianuarie 2014, în ziua Ajunului Bobotezei, de către Părintele Arhim. Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor…

Moment aniversar în Arhiepiscopia Târgoviștei

La Reședința Arhiepiscopală din Târgoviște, s-a desfășurat, sâmbătă, 4 ianuarie 2014, sărbătorirea zilei de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, în acest an în care se vor împlini 15 ani de arhipăstorire pe…

Cântările specifice Bobotezei

La momentul Botezului Domnului Sfânta Treime se arată tuturor celor de față. Conform textului biblic, Mântuitorul Iisus Hristos, aflat la Iordan alături de Proorocul Ioan Botezătorul, primește o confirmare divină a originii și a misiunii…

Procesiune de Bobotează în Municipiul Giurgiu

În ziua sărbătoririi Botezului Domnului, în Municipiul Giurgiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va fi organizată o procesiune cu acest prilej. Astfel, în jurul orelor 12.00, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul eparhiei noastre,…

Ce este Agheasma Mare?

Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfințită”. Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de curățire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului, informează…

Post în Ajunul Bobotezei

Duminica aceasta este Ajunul Bobotezei. Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, credincioșii țin post și iau Agheasmă Mare. „Este vorba și de o ajunare duhovnicească. Oamenii se pregătesc pentru a preîntâmpina cum…

Slujbele de Bobotează de la Catedrala patriarhală

Cu prilejul marelui praznic al Botezului Domnului, la Catedrala patriarhală sunt oficiate, în aceste zile, slujbe speciale. În Ajunul Bobotezei, va fi oficiată Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceasta va fi urmată de slujba…

Proclamarea Anului omagial 2014 în Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a proclamat solemn miercuri, 1 ianuarie, în Catedrala patriarhală, anul 2014 ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”. Evenimentul a…