230 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani au participat în perioada 23-28 iulie 2018 la tabăra de vară „Credință, Joc, Creație” din localitatea Târgu Ocna. Aflată la a doua ediție, tabăra a fost organizată de Parohia „Buna Vestire” din localitate. Copii au fost coordonați de preotul paroh Vasile Ion Panțîru și…
Într-un comunicat de presă emis miercuri, 1 august 2018, Episcopia Devei „face apel la solidaritate și implicare în vederea acordării de sprijin spiritual, moral și material pentru cei grav afectați de viitură” din jud. Hunedoara. O rupere de nori a provocat marți, 31 iulie, inundaţii de proporţii în comuna Vața de Jos. Două persoane şi-au…
În Eparhia Dunării de Jos a devenit o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam să fie dusă în pelerinaj în tot județul Galați. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați se pregătesc…
Schitul „Sf. Ioan Iacob” din localitatea Horodiștea, comuna Păltiniș, va fi sfințit duminică de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, în ziua cinstirii Cuviosului născut în localitatea botoșăneană. Slujba de sfințire va avea loc în 5 august 2018, începând cu ora 08:00, după care va fi oficiată Sfânta Liturghie. Schitul de maici a fost ridicat…
Mănăstirea Chiajna din Sectorul 6 al Capitalei îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual în ziua sărbătorii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, duminică, 5 august 2018. Potrivit unei postări pe contul oficial de Facebook al mănăstirii, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț…
„Haideţi la Biserică! O să înţelegeţi după aceea ce se întâmplă dacă veniţi la Biserică, dar nu vom avea cunoştinţa credinţei în afară de Biserică”, a spus Episcopul Damaschin Dorneanul duminică în satul Botoşăniţa Mică, județul Suceava. Insistând asupra importanței de a pune început bun prin participarea la slujbe și la viața Bisericii, Preasfinția Sa a subliniat…
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a sfinţit joi, în satul Chilia, troiţa ridicată în memoria victimelor deportărilor în Bărăgan. Troița, amplasată în curtea bisericii din Chilia, a fost ridicată de doctorul cardiolog Jenică Roateși și fratele său profesorul Mișu Roateși în memoria victimelor deportărilor în Bărăgan dintre anii 1951-1956, dar și ca recunoștință…
Cei peste 200 de tineri participanţi la Tabăra Internaţională de la Mănăstirea Oaşa l-au ascultat vineri, în încheierea evenimentului, pe Arhiepiscopul Irineu care le-a oferit mai multe sfaturi duhovniceşti. „Să aveți încredere în Dumnezeu, celebrați darul vieții și încercați să vă păstrați făgăduințele baptismale, comportându-vă ca fii al luminii pentru ca cei necredincioși și ignoranți,…
Episcopul Antonie de Bălţi a oficiat duminică Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, raionul Sângerei şi i-a îndemnat pe credincioşi la rugăciune, întrucât în acele momente omul „nu este singur niciodată, ci este cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii Lui”. Pe baza textului biblic aferent Duminicii a 9-a după…
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a instalat duminică, 29 iulie 2018, pe monahia Filofteia Ciocan ca noua stareță a Mănăstirii Măgura Ocnei. Evenimentul a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii de Arhiepiscopul Romanului și Bacăului la așezământul monahal din localitatea Măgura Ocnei. În omilia sa Arhiepiscopul Ioachim a vorbit despre „recunoştinţa pe care oamenii trebuie…
Credincioșii parohiei Delea Nouă Calist din Bucureşti au participat în perioada 29-30 iulie 2018 la slujbele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin, ocrotitorul lăcașului de cult. Slujbele prilejuite de sărbătoarea sfântului au debutat duminică, 29 iulie, când a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia. În data de 30 iulie, ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost…