Episcopia Devei a lansat un apel la solidaritate cu victimele inundaţiilor din Hunedoara

Într-un comunicat de presă emis miercuri, 1 august 2018, Episcopia Devei „face apel la solidaritate și implicare în vederea acordării de sprijin spiritual, moral și material pentru cei grav afectați de viitură” din jud. Hunedoara.

O rupere de nori a provocat marți, 31 iulie, inundaţii de proporţii în comuna Vața de Jos. Două persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 120 de curți și beciuri au fost inundate în cele trei localități ale comunei: Ciungani, Prăvăleni și Basarabasa.

Episcopia Devei şi Hunedoarei a lansat acest apel de solidaritate către autoritățile publice centrale, județene și locale,  reprezentanţii mediului economic hunedorean, credincioșii Bisericii și preoții eparhiei.

Totodată, Eparhia a recomandat „cu nădejde vie, pe toți fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe hunedorene, să își înalțe cugetele în rugăciune stăruitoare către Atotmilostivul Dumnezeu pentru sufletele celor două persoane decedate, precum și pentru persoanele ale căror gospodării au fost afectate”.

„Îndemnăm, de asemenea, pe toți preoții din eparhia noastră să înalțe rugăciuni fierbinți în biserici pentru sufletele celor răposați și pentru chemarea milei lui Dumnezeu asupra familiilor aflate în suferință. Fie ca Bunul și Îndurătorul Dumnezeu să caute cu milostivire spre cei aflați în suferință și să-i izbăvească din cumplita încercare”, se mai menţionează în comunicat.

Foto credit: Hunedoara Plus

Comentarii Facebook


Știri recente