Școala altfel la Obreja
La Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Obreja, primele zile ale săptămânii programului „Școala alfel” i-a adus pe copii și tineri în biserică, informează „Ziarul Lumina”. Primii copii care au pășit în biserică au…
La Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Obreja, primele zile ale săptămânii programului „Școala alfel” i-a adus pe copii și tineri în biserică, informează „Ziarul Lumina”. Primii copii care au pășit în biserică au…
Astăzi este ziua Jandarmeriei Române. Cu această ocazie, în Catedrala mitropolitană a Ardealului a fost oficiată o slujbă de Te Deum și a fost sfințit drapelul de luptă. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte…
La Buzău au fost marcați, astăzi, 3 aprilie 2013, 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Manifestările au început printr-o festivitate organizată în sala „D. Filipescu” a Consiliului Județean Buzău, la care a participat…
La Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați a avut loc, miercuri, 3 aprilie 2013, tradiționalul eveniment liturgic și misionar dedicat aniversării a 163 de ani de existență a Jandarmeriei Române. În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, în noua colecție…
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, reprezentanții Episcopiei au participat, miercuri, 3 aprilie 2013, la festivitățile de aniversare a 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a precizat Părintele Mircea Mihuleț.…
Duminică, 31 martie, Preasfințitul Episcop Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit resfințirea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Grădiștea, com. Găneasa, informează episcopiaslatinei.ro După săvârșirea Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură Preasfinția Sa…
Prin latura lor comună, Biserica și Școala au fost și trebuie să rămână inseparabile, având în vedere misiunea lor educațională dezvoltată deopotrivă în plan vertical și orizontal, formarea spirituală și intelectuală fiind singurele căi spre…
Raportându-se permanent la Hristos și la tradițiile școlare românești, Biserica urmează să-și împlinească funcția învățătorească împreună cu Școala. În acest sens, în cadrul programului „Să știi mai multe să fii mai bun”, cu binecuvântarea Preasfințitului…
Marți, 2 aprilie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, însoțit de părintele Protos. Macarie Șotârcă, Exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei Giurgiului și de părinți consilieri de la Centrul eparhial, a efectuat o vizită pastorală la Mănăstirea…
Credincioșii mehedințeni au posibilitatea ca, în această perioadă binecuvântată a Postului Sfintelor Paști, să facă pelerinaje de suflet la sfintele noastre mănăstiri, mai ales că în fiecare sâmbătă câte o vatră monahală primește binecuvântarea Chiriarhului…
Din noiembrie 1953, ieroschimonahul Daniil, fostul monah Agathon Sandu Tudor, ajungea la Schitul sucevean Rarău, în calitate de egumen. Timp de un an viețuise la Sihăstria Neamțului, în acea mănăstire îndrumată duhovnicește de părintele Cleopa…
Biserica Ortodoxă se va afla la 7 aprilie 2013, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne…
În Duminica a II-a din Postul Mare, în Parohia Eftimie Murgu, Protopopiatul Băile Herculane, a avut loc cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului catehetic „Calea mântuirii”, informează „Ziarul Lumina”. Tema întâlnirii a fost „Omul,…
De curând, la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” și la Școala Gimnazială nr. 5 din Arad, eco-școală și școală europeană, au avut loc o serie de activități metodice și lecții demonstrative al…
Și anul acesta, în cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, mai mulți elevi de la școlile din Drobeta-Turnu Severin și din localitățile învecinate…
Copii de grădiniță și elevi de la școlile și liceele din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar și din țară, însoțiți de educatori și profesori, vizitează, zilele acestea, în cadrul programului „Să știi mai multe, să fii…
Potrivit unor specialiști, autismul este o tulburare a creierului care se manifestă cel mai adesea prin lipsa abilității de a comunica și de a relaționa cu cei din jur. Semnele autismului apar înaintea vârstei de…