Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a organizat o tabără dedicată educației creștine pentru copiii și tinerii

Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a organizat la finalul săptămânii trecute o tabără dedicată educației creștine pentru copii și tineri din comunitate.

Programul activităților a inclus activități de echipă, ateliere de dezvoltare personală și jocuri educative.

Activitățile au fost coordonate de psihologul și profesorul Daniela Ghițoiu și tinerii traineri ai Asociației TEAM din Constanța, recunoscuți pentru implicarea activă în domeniul leadership-ului și al dezbaterilor academice.

Prima activitate a participanților a avut loc la Ambasada României la Viena, urmată de vizita la Institutul Cultural Român din Viena, unde au descoperit care este impactul valorilor culturale românești în spațiul european.

Psihoeducație în familie

De activitățile taberei au beneficiat și familiile tinerilor, care au asistat la conferința „Familia prin ochii copilului și al tânărului”, unde, prof. Daniela Ghițoiu le-a vorbit despre importanța comunicării autentice în familie, despre nevoile emoționale ale copiilor și construirea unor relații bazate pe încredere, respect și iubire.

Părinții au participat la conferința „Familia prin ochii copilului și al tânărului”, susținută de prof. Daniela Ghițoiu. Foto credit: Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” Viena

Intersul și deschiderea participanților la această întâlnire a confirmat nevoia unor programe de parenting dedicate părinților din diaspora.

În încheierea taberei, părintele paroh Emanuel Nuțu, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a adresat mulțumiri celor implicați în organizarea activităților desfășurate.

Foto credit: Facebook / Parohia Sfântul Ștefan cel Mare din Viena


Știri recente