Sărbătoarea satului Godeanu din județul Mehedinți

Credincioșii mehedințeni din satul Godeanu prăznuiesc, vineri, 12 iulie 2013, Ciumarca, o sărbătoare lăsată de însuși Sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei. Programul manifestărilor va începe la ora 09.00 cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, după cum a precizat Cătălin Cernătescu.

Se va merge în procesiune de la poalele dealului și până în vârful acestuia, unde se vor ruga laolaltă ierarhi, preoți și credincioși.

Răspunsurile stranei vor fi date de către Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Credincioșii care doresc să participe la acest eveniment o pot face adresându-se preoților de la parohii care organizează pelerinaj la această zi de sărbătoare.

Ciumarca reprezintă o zi specială ce se ținea pentru apărarea de ciumă. Aceasta a fost instituită de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, care ajungând în satele Mehedințiului a constatat că acestea erau bântuite de ciumă, o boală molipsitoare foarte periculoasă. Sfântul mergea prin sate în zilele de vineri, făcea rugăciuni împreună cu toți locuitorii ca molima să ia sfârșit.

Rânduiala se păstrează și astăzi. Astfel, fiecare sat de deal și de munte din Mehedinți ține această sărbătoare denumită ciumarca, la data stabilită pentru fiecare zonă.

Comentarii Facebook


Știri recente