Toate știrile

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Galați s-au desfășurat sâmbăta aceasta, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, lucrările Adunării Eparhiale. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie, slujba de Te Deum și un parastas oficiate în Catedrala arhiepiscopală.…

Eveniment cultural religios la Arad

În perioada 6-10 februarie 2014, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Arad, Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, ample manifestări dedicate comemorării a 80…

Moment de bilanț în Episcopia Caransebeșului

Sâmbătă, 8 februarie, la reședința episcopală din Caransebeș a avut loc ședința anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeșului Deschiderea sesiunii s-a făcut prin săvârșirea slujbei de Te-Deum de către un sobor de preoți, în…

Viața culturală a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Biserica și-a asumat întotdeauna rolul spiritual în societatea românească. Pe lângă îndrumarea credincioșilor pe calea mântuirii și pe lângă opera filantropică, Biserica își ia în serios întotdeauna și rolul ei de creatoare de cultură și…

Concertul coral aniversar la Arhiepiscopia Râmnicului

Sala de festivități a Complexului Cultural – Spiritual „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit astăzi, sâmbătă, 8 februarie 2014, de la orele 17,00, Concertul coral aniversar „Un deceniu…

Seară duhovnicească la Ravenna, Italia

Miercuri, 5 februarie 2014, la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Ravenna, È‹n cadrul serii duhovnicești, a fost invitat Pr. Conf. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie OrtodoxÇŽ „Andrei Șaguna” din Sibiu, potrivit episcopia-italiei.it.…

Nu te lăuda cu faptele bune!

Fariseul a rămas în urma vameșului, tocmai pentru că s-a lăudat cu faptele lui bune (Lc. 18). Dacă vrei să arăți lumii o faptă bună, nu te lăuda, și atunci te-ai arătat mai mare! Nu…

Ideea și vrednicia smereniei

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toți, și totuși se înjosește înlăuntrul său. Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se so­cotească pe sine cu adevărat…

Lucruri ce nu trebuie puse la arătare

Dacă fiecare dintre noi ar crede cu adevărat că este cel dintâi dintre păcătoși (așa cum spunem când ne împărtășim cu Sfintele Taine), atunci n-am mai avea nevoie să judecăm. Dacă am fi ca vameșul…

Pocăința, o neîncetată Cruce și Înviere

Pocăința nu reprezintă doar penitență, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profundă, radicală a felului de a fi, a gândi și a viețui; lupta cu păcatul prin înfrângerea tentațiilor și…