Ședința Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande

Vineri, 7 februarie 2014,la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” – reședința episcopală din suburbia Melton a orașului Melbourne, Australia la ceas de vecernie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, înconjurat de preoții romani din Australia și Noua Zeelandă.

A urmat ședința Consiliului Eparhial a Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande în cadrul căreia a fost pregătită în sinteză, activitatea pe sectoare de activitate pastoral-misionara, administrativă, socială, cultural-mass/media, aprobând Rapoartele de activitate pe anul 2013, conform atribuțiilor statutare.

Sâmbătă, 8 februarie a.c. membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, după săvârșirea Sfintei Liturghii au adus mulțumire Domnului Dumnezeu în slujba de Te-Deum săvârșită de către Preasfințitul Părinte Mihail înconjurat de preoții romani din Australia și Noua Zeelandă. Întrunită în ședință anuală de lucru, Adunarea Eparhială a analizat întreaga activitate desfășurată în cadrul Episcopiei și la parohii. Cu acest prilej s-a putut constata necesitatea misiunii pastoral-misionare, administrativ-financiare, sociale și culturale în mijlocul comunităților de romani ortodocși din Australia și Noua Zeelandă, au fost prezentate realizările făcute în fiecare unitate bisericească și s-au prezentat spre aprobare proiectele care urmează să fie începute în cursul anului 2014.

Cu această ocazie a fost sfințit un corp nou de chilii în care va locui obștea mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”. Pentru început în acest spațiu își va desfășura activitate provizorie Școala Duminicala „Sfânta Muceniță Filoteea” pentru copiii și tinerii romani din Melbourne, școală care își va începe activitatea, duminică, 9 februarie 2014.

Comentarii Facebook


Știri recente