Eveniment cultural religios la Arad

În perioada 6-10 februarie 2014, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Arad, Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, ample manifestări dedicate comemorării a 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui patriot român Vasile Goldiș, patronul spiritual al Universității care îi poartă numele.

Programul manifestărilor a debutat, joi, 06 februarie 2014, la Filarmonica de Stat Arad, unde s-a desfășurat un concert dedicat memoriei lui Vasile Goldiș. Dirijor: Matei Pop, Solist: Aron Petrus Bölöny, iar Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Președinte al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Rector fondator, a susținut un Cuvânt omagial în memoria lui Vasile Goldiș.

Vineri, 07 februarie 2014 au avut loc depuneri de coroane la statuia lui Vasile Goldiș, unde Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a oficiat slujba de Te Deum, după care la Primăria Municipiului Arad, în Sala Regele Ferdinand, a avut loc un Simpozion științific „In Memoriam, „Vasile Goldiș 80”, o expoziție de documente originale și cărți dedicate vieții și operei lui Vasile Goldiș și o expoziție de fotografii și film documentar cu imagini din viața și opera lui Vasile Goldiș.

Potrivit episcopiaaradului.ro, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a subliniat, prin cuvinte alese, activitatea lui Vasile Goldiș pe plan bisericesc precum și contribuția pe care, prin el, biserica a avut-o la problemele țării și la problemele obștești. Cu excepția titlurilor și responsabilităților pe care le-a avut pe plan cultural, economic, politic, pedagogic, Chiriarhul a amintit funcția pe care a avut-o în mod permanent, adică aceia de secretar al Episcopiei. În această calitate a avut un câmp larg deschis pentru activitatea în biserică la nivelul întregii țări, reușind să îmbine toate aceste funcții. A fost apropiat celor care au răspuns atunci de destinele bisericii, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, în perioada în care s-a înfăptuit Unirea și din punct de vedere bisericesc. S-a format Biserica Neamului, sub un singur Patriarh, în acest sens implicându-se și Vasile Goldiș, deoarece cunoștea toate problemele, iar în calitate de secretar avea o responsabilitate mare. A fost un om de acțiune, de hotărâre, de ducere la îndeplinire și rezolvarea tuturor problemelor. De asemenea, ca pedagog, ca laic, a avut o activitate bisericească lăudabilă. Chiar dacă am comemorat ziua trecerii în veșnicie a lui Vasile Goldiș, nu am putut să despărțim activitatea celorlalți corifei ai Marii Uniri, alături de care a avut o activitate deosebită. Trebuie să îi sărbătorim și să ne amintim de ei, de fiecare dată când avem o sărbătoare națională. Așadar, nu putem trata personalitatea lui Vasile Goldiș fără a face referire și la celelalte momente istorice, culturale, sociale și politice, a încheiat Chiriarhul.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Simpozionul a adunat o serie de personalități care au evocat personalitatea corifeului Marii Uniri, Vasile Goldiș, activitatea realizată la Arad pentru înfăptuirea celui mai important act din istoria modernă a României, unificarea provinciilor românești într-un stat unitar și deschiderea spre Europa a unei noi viziuni despre România. Cu acest prilej am comemorat, printr-un concert simfonic la Palatul Cultural, personalitatea lui Vasile Goldiș și ai celorlalți corifei ai Marii Uniri: Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Ioan Fluieraș, care au contribuit la marele act istoric de la 1919. Prin aceste manifestări, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” aduce omagiul său celor care și-au înscris o pagină de aur în istoria modernă a României. Am adus un omagiu patronului spiritual al Universității de Vest „Vasile Goldiș” care a avut o contribuție esențială, fiind principalul ideolog al Marii Uniri. Înțelegem să ducem mai departe deopotrivă studenți, cadre didactice, întreaga comunitate academică, testamentului lui Vasile Goldiș si al corifeilor Marii Uniri, astfel încât România să se înscrie între țările apreciate în Europa de astăzi”.

Comentarii Facebook


Știri recente