Credincioşii reuniţi în rugăciune duminică la Catedrala mitropolitană românească din Paris au primit binecuvântarea PS Ignatie care a oficiat Sfânta Liturghie şi i-a îndemnat la sinceritate „în faţa lui Dumnezeu”. Meditând la textul biblic duminical, Părintele Episcop a evidenţiat sinceritatea faţă de Domnul Hristos a tatălui copilului bolnav şi a vorbit despre modul cum se…
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, i-a vizitat duminică pe membrii comunităţii din Dăieni. În timpul Sfintei Liturghii i-a îndemnat pe credincioşi să urce pe scara urcuşului dumnezeiesc, prezentată de Sfântul Ioan Scărarul. „Cel ce vrea să se desăvârşească trebuie să urce această scară, împlinind, poruncă după poruncă, toate poruncile lui Hristos care îl apropie pe…
„Nu putem să gustăm din ospățul credinței, din Paștile care este Hristos Domnul, dacă nu ne pregătim corespunzător prin post, rugăciune, smerenie și ascultare”, a spus duminică IPS Ciprian în Parohia buzoiană Plevna. „Copiii trebuie să asculte de părinți, părinții trebuie să se înțeleagă unul cu celălalt și să asculte de preotul lor duhovnic, pentru…
În ziua de 20 martie 2018, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în audiență pe Excelența Sa Doamna Tamar Samash, ambasadorul statului Israel în România, care a fost însoțită de doamna Thea Haimovitz, membră a comunității evreiești din România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit pentru vizită și a…
Zeci de preoți, însoțiți de IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-au așezat, marți dimineață, la rând pentru a dona sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, aflat în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu. Acțiunea a reprezentat un act filantropic prin care a fost inițiată o nouă campanie a Eparhiei intitulată „Susține Viața, donează…
Marșul pentru viață (MPV) 2018 se desfășoară sub genericul „O lume pentru viață” în mai multe orașe din România și Republica Moldova. Potrivit site-ului oficial al manifestării, până în prezent sunt anunțate manifestări în zilele de 24 și 25 martie în peste 240 localități din România și Republica Moldova. Redăm în continuare programul și traseul…
„Credința crește prin faptele cele bune și prin harul lui Dumnezeu, la care se adaugă nevoințele noastre duhovnicești”, a spus IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, duminică în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea suceveană Marginea, potrivit doxologia.ro. „Dumnezeu ne dă harul Său mântuitor, iar noi trebuie să ne nevoim. Cât și cum să…
Reflectând asupra textului evanghelic citit în Duminica a patra din Post, IPS Laurențiu le-a explicat credincioșilor din Brașov faptul că prin vindecarea fiului lunatic, Mântuitorul a făcut trei tămăduiri: „l-a vindecat pe cel chinuit de diavol, l-a vindecat de necredință și îndoială pe tatăl copilului și apoi i-a vindecat de îndoială și pe ucenicii Săi”.…
În Patriarhia Ierusalimului a fost cinstit sâmbătă, conform calendarului iulian nerevizuit, Sfântul Gherasim de la Iordan. Cu acest prilej, PF Teofil a liturghisit împreună cu mai mulţi ierarhi şi clerici la Mănăstirea ocrotită de sfânt şi aşezată pe Valea Iordanului, în apropiere de Ierihon. Vorbind despre viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan, Patriarhul a evidenţiat că el…
Obştea Mănăstirii Icoana Prodromița din Comandău a primit duminică vizita Chiriarhului locului, PS Andrei. Adresându-se celor prezenţi, Episcopul Covasnei şi Harghitei le-a vorbit despre beneficiile duhovniceşti ale rugăciunii însoţite de post. „Rugăciunea însoțită de post aduce vindecare sufletească și trupească”, a spus Preasfinţia Sa. Părintele Episcop a subliniat că minunea vindecării copilului lunatic din textul…
În Duminica a patra din Postul Mare, PS Iustin a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Buna Vestire din municipiul Satu Mare şi le-a amintit credincioşilor care e datoria lor principală în calitate de creştini. „Omul, prin păcat, se depărtează de Dumnezeu, cel singur sfânt şi izvorul sfinţeniei şi al vieţii. Fiecare creştin este dator să…