În localitatea Cristian din judeţul Braşov va fi construită în viitorul apropiat o nouă biserică, informează Mitropolia Ardealului. Piatra de temelie a noului lăcaş de cult, care va avea hramul Nașterea Maicii Domnului, a fost așezată și sfințită în ziua sărbătoririi Bunei Vestiri de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului. „Lucrarea începută acum este o binecuvântare pe…
Mitropolitul ales de Sissianion şi Siatista, Arhim. Athanasios Yianousas a fost hirotonit ierarh duminică de Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, informează Romfea. Slujba a avut loc în Catedrala Buna Vestire din Atena. Alături de Arhiepiscopul Ieronim au slujit mai mulţi ierarhi ai Bisericii Greciei. În cuvântul adresat noului mitropolit, Preafericirea Sa a făcut referire la…
Mai avem puţin şi ajungem, în Duminica Sfintei Cruci, la jumătatea drumului nostru pe calea Postului Mare. Am început călătoria duhovnicească cu mărturisirea credinţei, am continuat prin renunţarea la vorba multă şi nefolositoare, ca acum să ne îndreptăm atenţia spre urmarea lui Hristos, iar cel mai sfânt şi folositor semn al acestei acţiuni mântuitoare este…
„Broderii liturgice de tradiție bizantină din România” vor fi prezentate, în cadrul unei expoziţii cu acelaşi nume, la Muzeul Luvru din Paris. Expoziţia va fi vernisată în perioada 17 aprilie – 29 iulie 2019, informează Doxologia. Publicul va putea admira broderii de la mănăstirile „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, Putna, Sucevița și din sudul țării,…
Cu prilejul zilei de naștere a Majestății Sale Principesa Margareta, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Custodeului Coroanei române marți, 26 martie 2019, un mesaj de felicitare: Bucureşti, 26 martie 2019 Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române Majestatea Voastră, Cu prilejul aniversării a 70 de ani de viaţă a Majestăţii Voastre, avem deosebita bucurie de…
Episcopia Slatinei și Romanaților a împlinit luni, în ziua sărbătoririi Bunei Vestiri, 11 ani de la înființare. Tot în această zi, Episcopul Sebastian a împlinit 18 ani de slujire arhierească. Evenimentele aniversare au fost marcate prin oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Slatina. Slujba a fost oficiată de următorii ierarhi: Înaltpreasfințitul…
De sărbătoarea Bunei Vestiri, după Sfânta Liturghie, Mitropolitul Irineu s-a rugat pentru toţi ierarhii slujitori în Mitropolia Olteniei din 1949 și până în prezent. Ierarhul a oficiat slujba în Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova, informează Mitropolia Olteniei. Mitropolia Olteniei Actuala Mitropolie a Olteniei a fost înfiinţată la data de 7 noiembrie 1939 cu reşedinţa la…
Au fost reluate lucrările de construcție la biserica parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Nicolae” din Nisa. Cu acest prilej, miercuri seara, 20 martie 2019, Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a oficiat slujba Agheasmei Mici, urmată de Taina Sfântului Maslu. Alături de ierarh a slujit pr. protoiereu Radu Totelecan, parohul comunității…
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei lansează în apropierea sărbătorii Sfintelor Paşti campania „Masa Bucuriei”. Campania este destinată sensibilizării şi mobilizării societăţii pentru susţinerea bătrânilor aflaţi într-o situaţie delicată din punct devedere social, dar și a oamenilor nevoiaşi din Republica Moldova. Datorită acestui proiect, pe parcursul a 10 ani au fost colectate aproximativ 200 tone…
„Dumnezeu a dorit și dorește omului binele”, a subliniat Episcopul vicar Ieronim Sinaitul de Buna Vestire la hramul Bisericii Dobroteasa, dar acest bine nu este oferit împotriva voinței omului. „Dincolo de binele trupesc, material, Dumnezeu a dorit ca omul să se bucure de comuniunea cu El și de roadele acestei comuniuni: progresul în virtute și…
Nouă ierarhi au celebrat liturgic de Buna Vestire aniversarea a 13 ani de la înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Împreună cu Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului au slujit: Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopii Luchian al eparhiei ortodoxe sârbe din Ungaria și administratorul vicariatului ortodox sârb…