Mai avem puţin şi ajungem, în Duminica Sfintei Cruci, la jumătatea drumului nostru pe calea Postului Mare.
Am început călătoria duhovnicească cu mărturisirea credinţei, am continuat prin renunţarea la vorba multă şi nefolositoare, ca acum să ne îndreptăm atenţia spre urmarea lui Hristos, iar cel mai sfânt şi folositor semn al acestei acţiuni mântuitoare este Sfânta Cruce.
Pentru a ajunge #maitarecamoartea trebuie să trecem prin jertfă, adică trebuie să ne răstignim propriile păcate pentru a gusta din Înviere.
Cu alte cuvinte trebuie să devenim următori ai lui Hristos, să urmăm jertfei sale și să dobândim învierea spre Împărăția Cerurilor.
Dar nu trebuie să uităm că jertfa este nedezlipită de Cruce, de aceea în Duminica Sfintei Cruci, Hristos ne cheamă să-i fim următori, să-I luăm greutatea crucii și să-L urmăm.
De ce Duminica Crucii la jumătatea postului?
Sinaxarul din Triod ne prezintă câteva motive pentru care Părinții Bisericii au rânduit ca Duminica Sfintei Cruci să fie așezată la mijlocul perioadei de postire.
Apoi, Sfânta Cruce este precum un loc de odihnă în drumul nostru spre biruirea morţii.
„După cum cei care călătoresc pe o cale aspră şi lungă, zdrobiţi de oboseală, dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin, aşezându-se sub el, şi oarecum refăcuţi termină şi restul drumului, tot aşa şi acum, în timpul postului, a fost sădită de Sfinţii Părinţi la mijlocul acestei căi obositoare Crucea cea aducătoare de viaţă, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii”, se menţionează în Sinaxarul din Triod.
O altă analogie aseamănă Crucea cu însemnele unui împărat care se întoarce biruitor din luptă.
„Tot aşa şi Domnul nostru lisus Hristos, vrând să arate biruinţa asupra morţii şi că are să vină cu slavă în ziua învierii, a trimis înainte sceptrul Lui, semnul Lui cel împărătesc, crucea cea de viaţă făcătoare, care ne umple de multă bucurie, ne dă foarte mare uşurare şi ne pregăteşte să fim gata să primim pe împărat şi să scoatem strigăte de bucurie întru întâmpinarea Biruitorului”.
Instituirea sărbătorii
Sărbătoarea Sfintei Cruci în a treia duminică din Postul Mare datează din secolul al 8-lea şi a fost instituită pentru prima dată la Constantinopol.
Conform unui manuscris de la lerusalim din secolul al XIII-lea sărbătoarea se numea Praznicul celei de a treia închinări a Crucii şi completa celelalte două sărbători dedicate Sfintei Cruci din 14 septembrie şi 1 august.
Instituirea prăznuirii Crucii și-ar avea obârșia mai puțin în episodul transferului unui fragment din lemnul Sfintei Cruci la Apameia, cât într-o dublare și o celebrare anticipată în Postul Mare a venerării Crucii din Vinerea Mare.
Urmarea lui Hristos
Într-o vreme în care urmarea lui Hristos este asociată cu bigotism sau practici învechite, este necesară evidenţierea trăirii după voia lui Hristos prin propriul exemplu.
„Lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea”
– Patriarhul Daniel
Urmarea lui Hristos înseamnă schimbare propriei vieţi şi ascultarea poruncilor hristice ca repere ce duc pe drumul mântuirii. Urmându-L pe Hristos înseamnă să ne dorim şi să ne ostenim să fim ca El.
Din cuvintele Scripturii, vedem că trebuie să dezvoltăm ascultarea deoarece El a fost întotdeauna loial cuvintelor Tatălui Ceresc. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui”, ne aduce aminte Evanghelistul Ioan (15:10).
Astfel, dezvoltând ascultarea înseamnă să ne lăsăm total în voia Lui şi orice decizie să o luăm prin filtrul cuvintelor Evangheliei care ne spune: ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Cor 10:31).
Ce implică urmarea lui Hristos?
Având în vedere societatea contemporană, considerăm că sunt câteva consideraţii care trebuie avute în vedere:
- Suportarea unor răutăţi gratuite;
Nu întotdeauna lumea va privi cu ochi buni unele practici creştine pe care le implică urmarea lui Hristos. De multe ori, însemnarea cu semnul sfintei cruci poate deveni un act de curaj.
- Ieşirea din zona noastră de confort;
Imitându-L pe Hristos, trebuie să fim mărturisitori ai Ortodoxiei, dar şi apărători ai celor care au nevoie de ajutorul nostru. Asta înseamnă că uneori trebuie să avem curajul manifestării unei atitudini demne în public, în apărarea aproapelui nostru.
Foto credit: Basilica.ro/Raluca Ene
