Covid–19

PS Macarie: În momentele cele mai grele, Dumnezeu ne trimite alinare. Însuși Hristos S-a aflat părăsit și singur

Iulian Dumitraşcu

Pr. Răzvan Ionescu: „Câștigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, cei care nu smintesc și nu se smintesc”

Ștefana Totorcea

Slujbele religioase cu participarea credincioșilor vor putea fi oficiate în afara bisericilor începând din 15 mai

Ștefana Totorcea

„În Spitalul Victor Babeș se tratează și sufletul”| Asistenţă religioasă pentru un pacient infectat cu Covid-19, la Timişoara

Gheorghe Anghel

Episcopul Antonie recunoscător faţă de „îngerii în halate albe”: Apreciem enorm munca lor 

Gheorghe Anghel

Dumnezeiasca Liturghie este spaţiu, loc şi timp de vindecare – Mitropolitul Teofan

Iulian Dumitraşcu

Episcopul Ungariei speră ca participarea credincioșilor la slujbe să redevină posibilă în curând

Ștefana Totorcea

Asociaţia Hârja ajută o persoană aflată într-o situaţie medicală critică cu un concentrator de oxigen portabil

Iulian Dumitraşcu

Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie (VIDEO)

Iulian Dumitraşcu

Îndemnul IPS Laurenţiu: În această perioadă, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu

Iulian Dumitraşcu

Valoarea binelui se vede mai ales în vremuri dificile: Binele de Știut Nr. 2/2020

Sorin Ioniţe