În Duminica a 29-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji…
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehe şi din Slovacia, a acordat un interviu Agenției de știri Basilica, la scurt timp după prima sa vizită în România, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie 2017. Preafericirea Sa a vorbit despre Biserica pe care o conduce și a abordat provocările cu care se confruntă creștinul în societatea…
În Parohia Botezul Domnului – Monterotondo din Italia s-a desfăşurat în 6 ianuarie 2018 prima întâlnire din acest an a clericilor din Protopopiatul Lazio II. În timpul întâlnirii, părintele paroh Bogdan Petre de la parohia Monterotondo, gazda întrunirii din luna aceasta, a prezentat un referat despre rolul Bisericii ortodoxe românești în realizarea Marii Uniri de la…
Bucureşti, 7 ianuarie 2018/13:40 – Pocăinţa, Botezul şi personalitatea Sf. Ioan Botezătorul au fost temele centrale ale predicii Părintelui Patriarh din duminica după Botezul Domnului. În omilia sa, Patriarhul Daniel a definit pocăinţa ca fiind o „stare de smerenie continuă” şi a explicat că trebuie să fie „o constantă a vieţii creştine, o permanentă curăţire de…
Bucureşti, 6 ianuarie 2018/14:15 În omilia adresată după slujba Aghesmei celei mari, Părintele Patriarh Daniel a spus că sărbătoarea Bobotezei împreună cu sfinţirea cea mare a apei „ne arată reînnoirea sau actualizarea Botezului Domnului, dar şi reînnoirea Botezului nostru, al fiecăruia dintre noi”. În acest sens, a afirmat Patriarhul, unii Părinţi ai Bisericii au numit această…
Bucureşti, 6 ianuarie 2018/11:04 – În ziua sărbătorii Botezului Domnului, Patriarhul României le-a spus credincioşilor prezenţi în Catedrala Patriarhală că viaţa din Împărăţia Cerurilor nu începe după moarte, ci începe încă de pe pământ odată cu primirea Tainei Botezului. „Viaţa veşnică începe încă din lumea aceasta când ne unim prin harul Sfântului Botez cu Tatăl…
Părintele Patriarh Daniel a accentuat importanţa misiunii Bisericii în interviul oferit recent televiziunii publice (TVR), afirmând că ‘Biserica nu trebuie să se descurajeze în misiunea ei sfântă, indiferent de sondaje’. Întrebarea jurnalistului Andrei Victor Dochia a vizat încrederea populaţiei în Biserică pe baza ultimelor sondaje de opinie efectuate care indică o scădere accentuată. Potrivit Preafericirii…
În ziua praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a sărbătorii Sf. Ier. Vasile cel Mare, 1 ianuarie 2018, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam…
Prezentăm în continuare Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului Nou 2018: Cu prilejul Anului Nou 2018 vă dorim tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani! † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Mesajul Patriarhului României cu prilejul Anului Nou 2018 Uploaded by Agenţia de ştiri Basilica…
Părintele Patriarh Daniel a vorbit în cadrul interviului acordat recent pentru postul public de televiziune (TVR) despre activitatea socială şi filantropică a Bisericii. În condiţiile în care în ultimii cinci ani Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 100 milioane de euro pentru ajutorarea aproapelui, Preafericirea Sa a explicat că „este foarte multă nevoie de afirmare a…