După ce în ajun a asistat la slujba Privegherii, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala din Slobozia, cu prilejul celui de-al doilea hram, informează Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Din soborul slujitor au făcut parte: preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, părinți consilieri, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial,…
Biserica monument istoric din localitatea Glogova, judeţul Gorj, a intrat recent în proces de restaurare, informează Mitropolia Olteniei. Actualmente procesul de lucru acoperă faţada exterioară a sfântului locaş, urmând să fie completat de restaurarea picturii, realizată în tehnica fresco, în stil brâncovenesc. Biserica a fost construită între anii 1730 şi 1762 de Matei Glogoveanu, unul…
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a slujit marţi, 2 octombrie 2018, la hramul Bisericii Zlătari din Capitală, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina. În omilia sa, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment, Preasfinţitul Părinte Ieronim, le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa şi minunile Sfinţilor Ciprian şi Iustina, evidenţiind…
Corul bărbătesc Cantus Domini, recent triplu medaliat cu aur, organizează luni, 8 octombrie, o preselecţie în vederea recrutării de noi membri. Preselecţia pentru toate vocile va avea loc de la ora 18:00 în Sala 5 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Probele pentru a fi admis ca nou membru constau în vocalize, o…
Ministerul Afacerilor Externe organizează 377 de secții de votare în diaspora pentru referendumul din 6-7 octombrie. Mai jos vă prezentăm o listă cu secțiile de votare din statele în care se află cei mai mulți români. De asemenea, se va putea vota și în multe alte state din întreaga lume. Pentru a vedea întreaga listă cu…
Redăm comunicatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România prin care anunţă susţinerea referendumului pentru definirea căsătoriei: Întrunit în ziua de 02 octombrie 2018, în ședință anuală de lucru la Palatul Patriarhiei, sub președinția Preasfințitului Părinte Mihai Frățilă, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, delegat al Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii…
„Participarea tuturor cultelor din România la referendum este o mărturie în baza credinţei. Nu este o opţiune de ordin politic”, a spus marţi Patriarhul Daniel la întrunirea Consiliului Consultativ al Cultelor din România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în deschiderea evenimentului de la Palatul Patriarhiei că „familia este darul lui Dumnezeu, este instituţia umană…
Ocrotitorul Banatului, dar şi patronul spiritual al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, Sf. Iosif cel nou de la Partoş a fost cinstit sâmbătă în oraşul de pe Bega, informează Patriarhia Serbiei. Cu prilejul sărbătorii sfântului (potrivit calendarului neîndreptat), în catedrala sârbă din Timişoara, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian de Budim şi…
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei îi îndeamnă pe credincioși să participe la referendumul pentru definirea căsătoriei din 6-7 octombrie 2018, „pentru a reafirma ceea ce dintotdeauna a fost evident”. Îmi este foarte greu să înțeleg și să accept cum de s-au înstrăinat atât de mult unii dintre semenii noștri, care contestă valorile evanghelice și, mai…
Aplicația religioasă „Merinde pentru suflet” a fost lansată recent de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și poate fi descărcată din Google Play. Episcopia informează că aplicația mobilă pune la dispoziție predici la duminicile de peste an, cuvinte de folos din viața și învățăturile Sfinților, cuvinte duhovnicești de la părinți contemporani și articole catehetice despre rânduielile…
Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat duminică o slujbă de pomenire pentru Părintele Arsenie Boca, cu prilejul împlinirii a 108 ani de la naştere. Slujba parastasului a fost oficiată la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus după Sfânta Liturghie, informează Mitropolia Ardealului. Episcopul Ilarion i-a îndemnat pe cei prezenți…
Mitropolia Chișinăului „se solidarizează cu dreptmăritorii creștini cetățeni ai României care vor participa la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 în scopul afirmării, apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu”, anunță insituția pe site-ul oficial. Reprezentanții eparhiei aflate în jurisdicția Patriarhiei Moscovei îndeamnă cetățenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA…
Potrivit ultimului studiu sociologic din Letonia, Ortodoxia este cea mai răspândită religie din această ţară, fiecare al patrulea rezident identificându-se drept creştin ortodox. Studiul a fost realizat de agenția de sondare a opiniei publice SKDS şi rezultatele au fost comunicate de Arnis Kakatins, directorul companiei, pe pagina oficială de Twitter, anunţă Orthochistian. Lūk, kā izskatās Latvijas…
„Universitatea este spaţiul unde se poate desfăşura, fără convulsii şi absolutisme, simfonia între vechi şi nou, între local şi european, între ataşamentul faţă de valorile credinţei şi ale familiei pe de o parte, şi deschiderea spre noi sfere de cunoaştere, pe de altă parte”, a spus Mitropolitul Teofan luni la deschiderea anului universitar, în Aula…
Cu prilejul hramului secundar, de Acoperământul Maicii Domnului, şapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au binecuvântat lucrările de restaurare executate la Catedrala din Miercurea Ciuc, informează Episcopia Covasnei. Slujba de binecuvântare şi Sfânta Liturghie din 1 octombrie au fost oficiate de Mitropoliţii Laurențiu al Ardealului și Irineu al Olteniei, de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului, de…
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) s-a încheiat duminică 30 septembrie la Catedrala Mitropolitană printr-un concert intitulat „Scara virtuților”. Concertul a fost susținut de Corul „Maistorii Artei Psaltice” din Atena în catedrala Mitropolitană din Iași. În ultima zi a celei de a doua ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a fost…
Arhiepiscopul Bacăului a sfințit duminică, 30 septembrie 2018, locul viitoarei biserici din incinta Centrului Rezidențial pentru vârstnici al Asociației Comunitare „Brațele Părintești”. Lăcașul de cult îl va avea ca ocrotitor pe Sfântul Vasile cel Mare. Preotul paroh Gabriel Ichim-Radu de la Parohia „Sf. Andrei Criteanul”, coordonatorul proiectului, a spus că va „concentra asupra acestui edificiu…
Nu mai e timp pentru filosofii și sofisme. Confruntarea e pe față, nu atât între oameni, cât între Duhul și duhurile care îi animă. Astăzi, sub ochii noștri, în vizorul pervertirii e însăși firea omului. Că este vorba de ideologicul alimentat pătimaș sau de demiurgicul cauționat de descoperiri recente ale științei, instrumentalizate pe făgașul recentului…
Cu prilejul hramului Mănăstirii Mălineşti, închinat Acoperământului Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie a îndemnat „să transformăm toată viaţa noastră într-o rugăciune”. „Să ne rugăm mai mult! Întâlneşti un om bolnav, un om sărac, roagă-te pentru el! Întâlneşti un om deprimat, necăjit, spune o rugăciune pentru el! Îl vezi pe soţul tău că este agitat, nervos, nu-i…
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări, 4807 persoane participând la înregistrarea recordului mondial. Harta României formată din oameni, în interiorul căreia a fost format şi numărul 100, datorită faptului că anul acesta se împlineşte un secol de la Marea Unire din 1918, a intrat…