Preasfințitul Părinte Iustin a afirmat în cadrul predicii rostită duminică la parohia Ardusat, jud. Maramureș, că „Mântuitorul îi cheamă pe tineri astăzi să aleagă cultura vieţii, nu cultura morţii”. Cuvântul ierarhului a fost adresat în contextul Evangheliei despre învierea fiului văduvei din Nain, spunând că „Mântuitorul n-a acceptat pe tânărul mort, nu l-a lăsat aşa,…
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a spus credincioșilor în cadrul predicii duminicale din 7 octombrie că „Dumnezeu le rânduiește pe toate în lume prin lucrarea noastră, prin ceea ce facem noi”. Mitropolitul Laurențiu a vorbit credincioșilor despre învățăturile desprinse din Evanghelia citită la slujbă, text biblic în care este relatată minunea învierii fiului văduvei din…
În omilia sa din 7 octombrie 2018 de la Parohia Gemenea Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a îndemnat credincioșii „să alerge cât mai des la scaunul de spovedanie” pentru ca să fie pregătiți mereu pentru Împărăția cerurilor. Ierarhul a continuat spunând că mai ales tinerii ar trebuie să se spovedească „pentru că la tinerețe omul este…
Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos a spus credincioșilor în predica duminicală de la Catedrala arhiepiscopală că „viața este una din minunile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră ”. Cuvântul ierarhului a fost adresat în contextul predicii despre pericopa evanghelică a învierii fiului văduvei din Nain. „Minunea nu este pentru Dumnezeu un semn ieșit…
Preafericitul Părinte Ioan, Patriarhul Antiohiei, va efectua o vizită oficială în Biserica Ortodoxă a Serbiei în perioada 11-19 octombrie 2018. La întâmpinarea delegaţiei Patriarhiei Antiohiei, joi, 11 octombrie, va fi oficiat un ceremonial religios în Catedrala Sfântul Arhanghel Mihail din Belgrad, începând cu ora 12:00. Duminică, 14 octombrie 2018, Patriarhii Ioan al Antiohiei şi Irineu…
„Să-ți folosești darurile pentru binele comun,” l-a îndemnat duminică Arhiepiscopul Ieronim al Atenei pe noul Mitropolit de Larisa la slujba de hirotonie. Ales vineri de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei în demnitatea de Mitropolit de Larisa și Tyrnavos, Arhimandritul Ieronim Nikopoulos a fost hirotonit arhiereu duminică, 7 octombrie, în timpul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala…
Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, a slujit duminică împreună cu Patriarhul Irineu al Serbiei în parohia sârbă „Sfântul Lazăr” din Birmingham. Preasfinţia Sa a fost însoţit de arhidiaconul Paul Loghin. Slujirea patriarhală a fost prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea comunităţii parohiale şi…
Punctul central al omiliei duminicale rostite de Arhiepiscopul Irineu a fost pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos, fapt pentru care el a îndemnat „să dăm un sens superior vieții noastre, făcând din ea un imn melodios închinat virtuților morale”, care ne pregătesc pentru Împărăţia Cerurilor. Ierarhul a explicat credincioşilor din parohia Aiud II că acum în…
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a sfinţit sâmbătă biserica parohiei Aronenau, care datează din 1594, fiind ctitoria ultimului muşatin: domnitorul Emanoil Aron Vodă, informează Doxologia. După slujba de resfinţire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi le-a vorbit celor prezenţi despre punctele de reper care ne duc către Împărăţia Cerurilor. „Raportându-ne la cele cuprinse în cuvântul Domnului din…
Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat duminică lucrările de restaurare efectuate la Biserica Parohiei Ciumernic, informează Episcopia Covasnei şi Harghitei. La finalul Sfintei Liturghii oficiată de ierarh, preotul paroh Lihor Claudiu a fost hirotesit iconom stavrofor. În omilia rostită, Preasfinţitul Părinte Andrei a explicat textul evanghelic duminical în care este relatată învierea fiului văduvei din Nain.…
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a sfinţit duminică biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Miceşti, construită în 1844. Credincioşii au participat cu bucurie la acest eveniment ce survine după patru ani de lucrări executate la biserica satului, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Eparhiei Argeşului şi Muscelului. În cuvântul rostit cu această…
În Duminica de dinaintea zilei de 12 octombrie, Ziua Hispanității, va fi sărbătorită anual Duminica Cinstirii Sfinților Ortodocși din Peninsula Iberică, scrie Episcopia Spaniei şi Portugaliei pe site-ul oficial. Sărbătoarea a fost proclamată în 7 octombrie, fiind şi prima duminică de pomenire a sfinţilor, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza, după Sfânta Liturghie oficiată…
A șaptea ediție a Întâlnirii pan-ortodoxe a tinerilor din Austria s-a desfășurat sâmbătă, 6 octombrie 2018, la Viena sub genericul „Unitate și diversitate în Ortodoxie”. Evenimentul organizat în Campusul școlar catolic „Mater Salvatoris” din sectorul 7 al Vienei a început prin participarea la Sf. Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie, Mitropolitul grec la Austriei, împreună…
Biserica din localitatea vrânceană Burca a fost sfințită duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Lăcașul de cult are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, scrie Eparhia Buzăului şi Vrancei pe site-ul oficial. După târnosirea bisericii prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, atât la exterior, cât și la…
Mitropolitul Andrei al Clujului şi Episcopul Petroniu al Sălajului au sfinţit duminică biserica Parohiei Recea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de peste 25 de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte…
În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu. Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană…
Părintele Patriarh Daniel a anunţat că în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Patriarhie, va fi organizată o procesiune în jurul catedralei cu veşmântul sfintei aflat în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. Anunţul a fost făcut la finalul Sfintei Liturghii oficiate duminică, 7 octombrie 2018, în Catedrala Patriarhală. Veşmântul a fost adus de la Iaşi şi…
La resfinţirea Bisericii din Măgurele, veche de peste 150 ani, duminică, Episcopul Timotei Prahoveanul a atenţionat că „dacă rămânem departe de Dumnezeu”, stare în care am ajuns din cauza păcatului, „viaţa noastră nu are sens”. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în calitate de delagat al Patriarhului României, a oficiat slujba de resfinţire a lăcaşului de…
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în declaraţia oferită duminică după ce a votat la Referendum a spus că „familia creştină este cel mai important proiect de ţară pentru noi românii” şi a atras atenţia că „dacă acest proiect eşuează înseamnă că România ar putea să cadă din istorie”. „Eu sunt călugăr, nu am familie şi…
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a resfinţit sâmbătă capela cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” situată în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La eveniment au participat oficialități centrale și locale, preoți din Protopopiatul Roman, elevi și cadre didactice din Roman și împrejurimi care au primit binecuvântarea…