„Pentru mine, să încerc măcar să fac bine este cea mai mare bucurie. Atunci când reuşesc să ofer ceva celui aflat în necaz, nu mai simt oboseală, nu simt greutăţi, doar că am reuşit să urmez învăţăturile lui Hristos“, a spus Vasile Postolachi într-un interviu pentru Adevărul. De trei ani, de când a ajuns titular…
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în deschiderea sesiunii solemne de comunicări științifice organizată de Academia Română și Patriarhia Română, cu ocazia aniversării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, joi, 23 ianuarie 2020. Biserica a promovat unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român La data de 24 ianuarie…
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost desemnat „Cetăţean de onoare al judeţului Iaşi”. Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Iaşi, desfăşurată în data de 22 ianuarie 2020. Distincția îi va fi înmânată oficial vineri în cadrul evenimentului „24 ianuarie, Vrerea Nației Române”, organizat de instituție la Palatul Culturii din municipiu. Conform hotărârii, pot…
În Catedrala Patriarhală a avut loc joi o slujbă de Te Deum cu prilejul împlinirii în 24 ianuarie a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La momentul liturgic au participat Președintele Academiei Române, Domnul Ioan-Aurel Pop, Secretarul de Stat pentru culte,…
Patriarhul României, Președintele Academiei Române, precum şi reprezentanţii statului care au participat la slujba de Te Deum, s-au deplasat apoi pe Dealul Patriarhiei până la monumentul domnitorului care a înfăptuit în urmă cu 161 de ani Unirea Principatelor Române. Ceremonia depunerii de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza a început cu intonarea Imnului Național.…
Arhiepiscopia Aradului a organizat miercuri Concertul festiv-caritabil „Din dragoste pentru copii” la Palatul Cultural, cu scopul de a contribui la reabilitarea Secției de Pediatrie II a Spitalului Județean Arad. Sute de arădeni au participat la manifestarea care s-a desfășurat sub auspiciul Zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 1859, informează Arhiepiscopia Aradului. Au fost prezenți la…
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a prezidat miercuri slujba de sfinţire a paraclisului din incinta sediului administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei. Alături de părintele mitropolit au slujit: Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, şi arhiereul vicar Teofil de Iberia. Paraclisul este dedicat…
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu Asociația eLiberare și în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Ambasada Marii Britanii și Ambasada SUA au organizat miercuri o sesiune de formare cu tema „Capacitarea preoților în prevenirea, identificarea și raportarea cazurilor de trafic de persoane și exploatare sexuală”. Evenimentul s-a desfășurat în sala…
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian va participa vineri la prima întâlnire a femeilor ortodoxe din 2020, organizată de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Manifestarea va începe la 16:00 și se va desfășura la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani. Evenimentul este dedicat rolului femeii creștine în apărarea valorilor și modalităților concrete de implicare și…
Preafericitul Părinte Irineu aniversează joi 10 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Patriarhul Irineu s-a născut în data de 28 august 1930, în localitatea Vidova de lângă oraşul Čačak, Serbia. În luna octombrie 1959, după terminarea studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad, este tuns în monahism la Mănăstirea Rakovica…
Începutul de an aduce un nou articol din seria Biserica Online. De data aceasta oferim câteva sugestii pentru caption, hashtaguri şi feedul contului parohial de Instagram. După cum am subliniat în materialul precedent, calitatea imaginii nu este suficientă pentru o postare de succes, ci trebuie să fie completată de un text bun şi de câteva…
Comunitatea românească din Edinburgh a primit sâmbătă, 18 ianuarie 2020, vizita Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. A fost prima vizită a Părintelui Mitropolit în Edinburgh de la înființarea parohiei (2014). Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și o hirotonie în diacon. Preotul paroh Ioan-Florin Florescu a evocat într-un mod personal această vizită pe blogul…
Bradul vechi de cinci secole din Munţii Cindrel, comuna Gura Rîului, a ajuns în finala concursului Arborele European al anului 2020, anunţă Agerpress care citează EPA (Environmental Partnership Association). Pentru faza finală a concursului, votarea va începe în data de 1 februarie, în competiţie fiind înscrişi 15 arbori de pe continent. Copacul Munţii Cindrel are…
Cu prilejul hramului bisericii din cadrul Spitalului de Recuperare „Sf. Nicolae” din Pitești, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat marți Sfânta Liturghie. Momentul a fost unul deosebit datorită faptului că mica bisericuță închinată Sf. Ierarh Nicolae a împlinit marți un an de când a primit cel de-al doilea hram închinat Sf. Cuvios Maxim…
În biserica „Sfântul Atanasie cel Mare” din Arbanasi, Veliko Târnovo, a fost oficiată sâmbătă, de sărbătoarea Sf. Atanasie cel Mare, prima Sfântă Liturghie după 70 de ani de inactivitate a lăcașului de cult, informează Orthochristian.com. Biserica este unul din cele cinci monumente istorice ale așezării rurale, a spus Pr. Ciprian, cel care deservește comunitatea de…
Cinci seminarişti ruşi au impresionat publicul „The Voice” din Franţa în cea mai recentă ediţie a emisiunii cu audienţe foarte mari, informează La Chaîne Info. Deşi nu au reuşit să întoarcă scaunele juraţilor, ei au creat emoţie prin vocile lor şi au primit o invitaţie de la renumita cântăreaţă Lara Fabian să cânte alături de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit miercuri Arhidiaconului Jean Lupu, dirijorul Corului de Copii și Tineret „Symbol”, Crucea Patriarhală pentru clerici pentru toată activitatea desfășurată în cei aproape 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate. Festivitatea a avut loc în sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei la finalul ședinței Permanenței Consiliului…
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, a oficiat luni slujba Vecerniei în Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma împreună cu mai mulți clerici ortodocși români din zona Lazio. Slujba s-a desfășurat în limba italiană, informează Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Credincioșii prezenți au avut posibilitatea să aducă cinstire moaștelor…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat miercuri, 22 ianuarie 2020 Părintelui Arhidiacon Jean Lupu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici, ediţie nouă. Arhidiaconul Jean Lupu va aniversa în primăvara aceasta (7 martie) 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate. Este fondatorul, directorul și dirijorul Corului de Copii și Tineret „Symbol”,…
A IV-a ediție a expoziției de pictură „De la studiul naturii la icoană” a fost vernisată marți la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Studenții de anul II de la specializarea Artă sacră, împreună cu profesorii coordonatori au expus 50 de lucrări realizate pe parcursul unui semestru de studiu. Pe lângă studenții români, au…