Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) s-a aflat, în perioada 10-14 septembrie, în tabără la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman. Studenții teologi au avut mai multe drumeții pe munte, activități sportive și recreative, dar s-au aflat la înălțime și din punct de vedere al formării și edificării spirituale. La sesiunile de formare, participanții au…
Cimitirul Eroilor Români căzuţi în Al Doilea Război Mondial din oraşul Făleşti, Republica Moldova, a fost inaugurat miercuri. Cimitirul a fost amenajat pe locul fostului cimitir, unde au fost înhumaţi 299 de ostaşi români căzuţi în luptele pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică. Iar în timpul regimului sovietic, peste fostul cimitir a fost construit…
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit marţi paraclisul din lemn al Mănăstirii Pătrăuţi. Asupra lăcaşului de cult au fost executate mai multe lucrări de restaurare, cum ar fi cele de sablare şi lăcuire exterioară a Paraclisului, modificare a dimensiunilor Sfintei Mese și îmbrăcarea acesteia în marmură, precum și…
În predica rostită marți la o sfințire de biserică, Episcopul Hușilor a subliniat diferența de atitudine care era pe Golgota între oamenii batjocoritori și Hristos care tăcea și primea totul cu dragoste. Ierarhul a constatat că „la picioarele Crucii era atâta răutate concentrată, încât am putea spune că aceasta și-a propus să dinamiteze, să clatine…
Editura Basilica a Patriarhiei Române publică „Ce este Teologia?”, de Jean-Claude Larchet – unul dintre puținele studii consacrate metodologiei teologiei ortodoxe, așa cum își introduce lucrarea autorul însuși. Volumul a fost tradus din limba franceză de Ciprian Costin Apintiliesei. Jean-Claude Larchet remarcă faptul că există puține studii consacrate acestei metodologii în principal din cauză că…
Așezământul Bisericesc din München închinat Înălţării Sfintei Cruci şi-a serbat duminică primul hram de după sfinţire. Evenimentul a marcat şi împlinirea a zece ani de la aşezarea pietrei de temelie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Edificiul bisericesc din München îi mai are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi pe Sfântul…
Elevii clasei a 9-a de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au fost primiți miercuri de Preasfințitul Părinte Vincențiu la Centrul Eparhial. Episcopul Sloboziei și Călărașilor le-a oferit bobocilor seminariști Sfânta Scriptură, Învățătura de Credință Ortodoxă și o Carte de rugăciuni. De asemenea, ierarhul le-a adresat mai multe sfaturi elevilor…
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, s-a născut în urmă cu 50 de ani, în ziua de 16 septembrie. Ierarhul este originar din localitatea Chelmac, județul Arad. Biografie Părinții Constantin și Joița Mănuilă i-au dat la botez numele Cristian Constantin. Școala primară a urmat-o în satul natal. A continuat cu gimnaziul, la Școala…
„Să nu le ocoliți pe mamele singure”, a fost îndemnul transmis de Mitropolitul Ioan la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al Timișoarei și al Catedralei Mitropolitane din oraș. „Întindeți-le o mână de ajutor dacă este cu putință, pentru că s-ar putea ca acestea, în suferința și necazul lor, să…
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a participat miercuri la deschiderea festivă a noului an școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală. PS Ieronim a oficiat o slujbă de Te Deum pe esplanada seminarului. După rugăciunile de mulțumire, Pr. Marian Colțan, directorul Seminarului, a evidențiat principalele reușite ale instituției, din anul precedent: „La…
Arhiepiscopul Casian a binecuvântat marţi primele două cruci amplasate pe locul gropii comune în care se află osemintele celor ucişi în lagărul Salcia din Insula Mare a Brăilei. Arhiepiscopia a început amenajarea unui cimitir pentru cei îngropați „fără de cruce”. „Cu frunțile plecate, am cerut iertare martirilor de la Salcia de când se diguia Insula…
Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Brusturi şi-a serbat marţi hramul. Aşezământul monastic poartă numele şi de „Mănăstirea Eroilor”, deoarece este construită în memoria miilor de ostaşi căzuţi în pădurile din apropiere. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și exarhul mănăstirilor din Zona Neamț. Cu ocazia hramului, a fost…
Noul sediu al Asociațiilor „San Lorenzo dei Romeni ETS” și „Centrul de Ajutor dedicat Vieții CAV Sf. Muceniță Filoteia ODV” din Torino a fost sfinţit luni de Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania. Cele două instituţii au fost înfiinţate de regretatul părinte Lucian Roşu, trecut la cele veşnice în 2 ianuarie 2020, care a păstorit comunitatea…
Pe străzile Timişoarei a avut loc marţi o procesiune cu moaștele Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului. Participanţii au purtat în mâini lumânări aprinse. Au fost prezenţi credincioşi, monahi, monahii și tineri din ASCOR și de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză, care s-au rugat şi au intonat…
Arhiepiscopul Ciprian a sfinţit marţi o cruce monument în amintirea muceniciei Sfântului Sava Gotul. Crucea a fost amplasată pe malul râului Buzău, lângă podul de la intrarea în comuna buzoiană Mărăcineni. Sfântul Mucenic Sava Gotul s-a născut în jurul anului 334, într-un sat aflat nu departe de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). La sărbătoarea Învierii…
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, era învestit în urmă cu 30 de ani în slujirea de arhiereu şi devenea membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Profil biografic Mitropolitul Teofan s-a născut în data de 19 octombrie 1959 în loc. Corbi, jud. Argeş. Studii: 1966-1974: Şcoala generală de opt ani…
La baza Crucii de pe Dealul Chiciora, în apropierea comunei Godeanu, județul Mehedinți, se oficiază de două ori pe an Sfânta Liturghie, în vinerea de după sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena – ciumarca satului Godeanu și pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci. Crucea, de aproximativ 35 de metri înălțime, a fost înălțată de…
„Vremurile în care trăim nu sunt ușoare, dar nu au fost mai ușoare altă dată”, le-a spus PS Damaschin Dorneanul seminariștilor suceveni la început de an școlar. „Dumnezeu vă poruncește: fiți tari și curajoși, să nu vă temeți, să nu vă înspăimântați pentru că nu sunteți singuri. Veți dovedi că sunteți vrednici preoți slujitori ai…
Zeci de elevi, împreună cu părinții și profesorii lor au luat parte luni, 13 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an școlar 2021-2022, la Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” din Capitală. Evenimentul a fost unul emoționant deoarece, pentru prima dată în mai bine de un deceniu, toate ciclurile școlare s-au reunit sub același acoperiș,…
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a îndemnat marţi la hramul bisericii „Sf. Vasile” – Victoria din Capitală „să-i învăţăm pe copiii noştri cât de importantă este crucea în viaţa noastră şi pentru mântuirea fiecăruia dintre noi”. În lăcaşul de cult se află cel mai mare fragment din lemnul Sfintei Cruci, existent în România. Ierarhul a…