Arhiepiscopul Ioachim la întâlnirea cu preotesele văduve: Preotul este părinte de două ori

IPS Ioachim, Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

În semn de susținere și cordialitate, pentru al treilea an consecutiv, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a oficiat duminică, 5 decembrie 2021, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău, slujba de pomenire a celor 9 preoți tineri trecuți la Domnul în ultimii ani, în prezența copiilor și văduvelor acestora.

„Preotul este părinte de două ori: și pentru copiii săi și pentru credincioșii din comunitatea în care a fost trimis să facă misiune. De câțiva ani am organizat o asociație de întrajutorare, prin intermediul căreia încercăm să răspundem cât de cât nevoilor materiale ale familiilor de preoți, care au rămas fără sprijinul acestora. Dumnezeu Însuși este Cel care acționează prin noi și noi suntem mâinile întinse ale lui Dumnezeu către acești tineri și copii, care au nevoie de sprijinul nostru”, a subliniat ierarhul.

Părintele Ilarion Mâță, consilier în cadrul sectorului social-filantropic, a spus că Arhiepiscopul Ioachim „dintru început a fost părintele acestor preoți slujitori și părintele nostru, al tuturor clericilor din această eparhie”.

„Și nu se poate ca această dragoste părintească să se oprească la mormânt. Iar dragostea Înaltpreasfinției Sale se revarsă în continuare, prin rugăciunile pe care le săvârșește în fiecare Liturghie, dar și prin acest program eparhial. (…) Protopopiatele din Eparhia noastră, prin programul Solidaritate clericală, susțin financiar, lună de lună, în limita posibilităților, aceste mici nevoi pe care putem noi să le onorăm”, a subliniat părintele consilier.

Slujba parastasului a fost urmată de un concert de colinde susținut de corul de copii ai parohiei „Sfântul Nicolae”. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim le-a oferit daruri copiilor și soțiilor preoților pomeniți, asigurându-i că deși au pierdut un soț sau un tată, Dumnezeu nu îi părăsește niciodată pe cei care nu Îl părăsesc.

Proiectul „Un tătic în Cer, un tată pe pământ” a apărut în urmă cu trei ani la inițiativa sectorului social-filantropic din cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului.

Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente