Peste 800 de copii din România vor primi „Ghetuțe din Scandinavia”

Peste 800 de copii din România sunt beneficiarii campaniei „Ghetuțe din Scandinavia pentru copiii din România” – ediția 2021.

Campania, organizată la nivelul Episcopei Europei de Nord, s-a încheiat luni în ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nicolae.

Valoarea proiectului se ridică la peste 20.000 euro, iar copiii vor intra în curând în posesia darurilor.

„Cu binecuvântarea și implicarea Episcopului Macarie, zeci de voluntari ai Centrului pentru tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare de la nivelul fiecărei parohii, sub coordonarea preoților slujitori, s-au străduit să colecteze, ambaleze și să pregătească pentru transport cadourile generoase oferite, în prag de iarnă, de către credincioșii parohiilor românești de pe teritoriul celor trei țări scandinave Suedia, Danemarca și Norvegia”.

„Cei peste 800 de copii ce vor beneficia de acest proiect în valoare totală de peste 20.000 de euro, desfășurat în colaborare cu acele protopopiate și parohii din România care desfășoară misiune socială în rândul familiilor numeroase și cu posibilități financiare reduse, vor intra foarte curând în posesia darurilor constând în articole de îmbrăcăminte și încălțăminte nouă, de sezon, rechizite, dulciuri, iconițe și cărți cu conținut duhovnicesc adecvat vârstei lor”, se precizează pe site-ul eparhial.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente