La mănăstirea ilfoveană Cernica au început evenimentele liturgice dedicate sărbătorii Sf. Ier. Calinic de la Cernica. Moaștele sfântului au fost scoase în curtea sfântului așezământ miercuri, la ora 14:00, și așezate într-un baldachin, pentru a fi cinstite de credincioși. De la ora 18:00 începe slujba Privegherii, iar joi, de la ora 08:00, vor fi oficiate…
Preotul Nicolae Dima, de la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi” din Capitală, a vorbit duminică la Sfânta Liturghie despre cum „ne vindem sufletul în fiecare zi” pentru bani, plăcere, putere și faimă. Referindu-se la valoarea infinită a sufletului, preotul Nicolae Dima a spus că „sufletul dumneavoastră este sufletul aceleia dintre oile cele o sută pe…
Moaștele Sfinților Doctori fără de arginți Pantelimon și Trifon vor fi duse sâmbătă la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” și la Căminul de Psihiatrie din Bălăceanca. Cinstitele moaște vor ajunge sâmbătă în centrele medicale cu ocazia aducerii lor în Parohia Bălăceanca, în perioada 13-14 aprilie. Primirea moaștelor celor doi Sfinți tămăduitori în parohia ilfoveană este…
Elevii clasei a 9-a de la Seminarul Teologic Ortodox din București au plantat copaci luni și au ecologizat curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Titan. Săptămâna aceasta, la Seminarul Teologic din București se desfășoară Programul școlar „Săptămâna verde”. „Activitatea seminarului teologic în programul Săptămâna verde a început la clasa a 9-a A printr-o activitate destul…
Parohia Mărcuța din Sectorul 2 al Capitalei a oferit luni pachete cu alimente neperisabile și produse de igienă pentru 100 de romi din comunitate. Acțiunea socială a fost organizată în contextul Zilei internaționale a romilor cu scopul de a combate discriminarea și excluziunea socială. Pachetele cu alimente au fost înmânate fiecărei persoane de Preotul paroh…
Mănăstirea Cernica se pregătește să-și serbeze unul dintre sfinții ctitori și ocrotitori: pe Sfântul Ierarh Calinic, episcopul Râmnicului. Sărbătoarea începe miercuri, 10 aprilie, la ora 14:00, când moaștele vor fi scoase din biserica mare și așezate într-un baldachin instalat în curtea mănăstirii, spre a fi cinstite de credincioși. Tot miercuri, de la ora 18:00, începe…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a numit duminică Sfânta Cruce „semnul biruinței, nădejdea mântuirii și un pom umbros sub care adeseori noi, călători istoviți”, căutăm ajutor și dorim să rămânem. Crucea este cinstită prin asumarea ei, a spus Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Mântuitorul face poftire celor care doresc să vină după El. Nu obligă pe…
Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, din weekendul acesta, din Sectorul 1 și 2 al Capitalei, s-a încheiat duminică seară la Mănăstirea Christiana cu Taina Sfântului Maslu oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. În prima zi, cinstitele moaște au ajuns la Schitul Măgureanu, iar ulterior la Parohiile Kretzulescu, Precupeții Noi, Dorobanți, Mavrogheni, Miron…
Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou continuă duminică în Sectorul 2 al Capitalei. Cu această ocazie, cinstitele sale moaște au ajuns la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, unitate medicală ce funcționează în cadrul Fundației Bucuria Ajutorului, a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Înființat în anul 2012, Centrul „Sfântul Nectarie” oferă servicii medico-sociale și asistență spirituală…
În Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Plumbuita din Capitală, cu ocazia aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la așezământul monahal. În cuvânt, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci care „exprimă transfigurarea suferinţei în iubire, a morţii în înviere, biruința asupra păcatelor; și aceasta…
Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala Patriarhală au fost duse sâmbătă la 12 biserici din Sectorul 1 al Capitalei. În decursul zilei, s-au închinat la moaștele Sfântului ocrotitor al Bucureștilor viețuitorii Schitului Măgureanu și sute de credincioși de la Parohiile Kretzulescu, Precupeții Noi, Dorobanți, Mavrogheni, Miron Patriarhul, Parcul Domeniilor – Cașin (Paraclis…