Studenții și cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia au vizitat orașul Salonic, în perioada 25-27 octombrie. Aceștia au descoperit patrimoniul spiritual și cultural al orașului prin intermediul unei vizite de studiu.
În program a fost inclusă și vizitarea Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Aristotel”, unde delegația din Alba Iulia a fost primită de decan, pr. prof. dr. Athanasios Gkikas și de prof. dr. Miltiadis Vantsos.
Discuțiile s-au concentrat asupra dezvoltării parteneriatului Erasmus+ și a participării reciproce la conferințele științifice organizate de cele două facultăți.
Locuri sfinte

Sâmbătă, 24 octombrie, studenții au vizitat cinci mănăstiri din complexul monahal Meteora și Biserica bizantină „Adormirea Maicii Domnului” din Kalambaka, renumită pentru amvonul de marmură amplasat în mijlocul naosului și pentru vechile sale fresce.
Programul zilei de 25 octombrie a fost dedicat procesiunii și privegherii din ajunul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În aceeași zi, studenții s-au închinat și la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Souroti.
În ziua hramului, studenții și cadrele didactice au participat la Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită de un sobor de 20 de ierarhi, împreună cu Mitropolitul Filotei al Salonicului.
Daruri oferite în semn de recunoștință

Cu acest prilej părintele decan, arhid. conf. dr. Răzvan Brudiu a oferit gazdelor o icoană pe sticlă reprezentând-o pe „Maica Domnului Îndurerată”.
Reprezentanții facultății din Salonic au dăruit oaspeților o icoană a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir și volume publicate în urma simpozioanelor și conferințelor organizate de instituția lor.
Întâlnirea a reafirmat vechea prietenie dintre cele două școli teologice, consolidată de-a lungul anilor prin numeroșii tineri din Alba Iulia care au studiat sau studiază la Salonic.
















