Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira, Arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, s-a mutat la Domnul în urmă cu zece ani, în data de 30 octombrie 2016.
Cunoscut drept „Voievodul Maramureșului”, ierarhul a avut o contribuție importantă la reorganizarea și dezvoltarea vieții bisericești din această regiune, după reînființarea eparhiei în anul 1990.
S-a născut în data de 28 mai 1921, în localitatea Plopiș, județul Maramureș, într-o familie de țărani credincioși, primind la botez numele Ioan.
La vârsta de 20 de ani a intrat în obștea Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia, unde a fost tuns în monahism în 1942, primind numele Justinian.
A fost hirotonit ierodiacon în 15 august 1942 și ieromonah în 17 aprilie 1943, de către Episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului și Clujului. Într-o perioadă dificilă pentru viața monahală din Transilvania, a fost numit stareț al așezământului monahal, la numai 23 de ani.
Contribuție la viața bisericească din Maramureș
După căderea regimului comunist, reînființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în 1990, a reprezentat un moment important pentru viața bisericească din nordul țării.
În data de 22 septembrie 1990, a fost ales episcop al noii eparhii, fiind întronizat la 11 noiembrie, în vechea Catedrală din Baia Mare. În cei 26 de ani de activitate, s-a implicat în refacerea structurilor administrative și în dezvoltarea instituțională a episcopiei.
A contribuit la înființarea Centrului Eparhial, a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare și a secției de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere din același oraș.
Totodată, a sprijinit construirea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare și a pus piatra de temelie pentru peste 130 de biserici noi. În timpul păstoririi sale au fost înființate mai multe mănăstiri și trei protopopiate noi, iar numeroase lăcașuri de cult au fost sfințite sau resfințite.
În 13 decembrie 2009, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific.
Bogată activitate teologică și culturală
Împreună cu activitatea de ierarh, Arhiepiscopul Justinian a desfășurat și o bogată activitate academică. A publicat 22 de volume și peste 150 de studii și articole în reviste de specialitate și publicații locale.
Pentru contribuția sa în domeniul teologic și cultural, a primit patru titluri de Doctor Honoris Causa din partea unor universități din Oradea, Alba Iulia, Arad și Baia Mare.
Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira a trecut în veșnicie la vârsta de 95 de ani. Sluba înmormântării a fost oficiată la Catedrala Episcopală din Baia Mare, fiind înhumat la Mănăstirea Rohia.















