Aniversări și comemorări

Românce în istorie: Regina Maria – mamă a șase copii, om de stat și figură maternă pentru popor

Românce în istorie: Regina Maria – mamă a șase copii, om de stat și figură maternă pentru popor
Foto creditFacebook

Poate nicio personalitate feminină din istoria României nu a întruchipat mai desăvârșit decât Regina Maria puterea invincibilă a feminității. Dar acea feminitate a mironosițelor, care au dat dovadă de „bărbăție”, adică de curaj. Curajul și „bărbăția” Reginei Maria au provenit din dragoste: „Am România în gând, inimă și suflet”, scria ea.

Suverana, de la a cărei naștere s-au împlinit joi 151 de ani, a născut șase copii, a alinat răniții, a ajutat familiile sărace din spatele frontului, a îmbărbătat armata și a acționat în momentele cruciale ale istoriei ca un adevărat om de stat. A fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, care îi poartă numele până în ziua de azi.

Astfel, a demonstrat că femeile pot face și lucruri pe care bărbații le împlinesc mai des și mai ușor – însă a făcut-o fără să abdice de la maternitate, feminitate și grație.

Origini și familie

Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii  și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Avea 17 ani în data de 10 ianuarie 1893, când s-a măritat cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand.

Cei doi au avut șase copii: Principele Carol – viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta și Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana – viitoarea Monahie Alexandra și Principele Mircea, pe care l-a pierdut la vârsta de numai trei ani, când odată cu războiul a intrat și molima tifosului în țară.

Dragoste pentru copii

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Maria, Nicolae și Elisabeta, 1906. Sursa foto: Wikipedia (colorizată)

„Copiii mei erau punctul central al vieții mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimașe și nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduința și năzuința noastră n-au alt țel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiți și de a le pregăti un viitor frumos”, scria regina în „Povestea vieții mele”.

Dragostea pentru copiii săi nu a împiedicat-o să le ceară acestora asumarea totală a implicării în destinul țării și în sprijinirea populației pe timp de război. Principele Carol, în vârstă de 23 de ani era trimis în inspecție cu tatăl său, Regele Ferdinand, ducând rufărie și provizii pe la regimente.

Iar principesele Elisabeta și Marioara o însoțeau pe regină pretutindeni unde mergea să împartă haine și mâncare pentru soldați și populație.

Implicarea în efortul de război

Regina Maria la căpătâiul unui soldat rănit în timpul Războiului de Reîntregire. Sursa foto: Arhivele Naționale ale României

„Copiii mei mă însoțesc fără a se tângui. Au început să se obișnuiască cu această grozavă stare de lucruri și învață să-și stăpânească firea, să nu se înfioare în fața acestor priveliști care îți sfâșie inima”, nota regina în „Povestea vieții mele”.

Astfel, rolul de mamă al reginei nu s-a limitat doar la propriii săi copii, ci s-a extins asupra întregului popor român, care i-a dăruit supranumele de „Mama Răniților” și „Regina Soldat”.

„Bărbația” unei regine

Regina Maria şi regele Ferdinand I decorând soldaţii distinși în luptele de la Mărăşeşti, 28 august 1917. Sursă foto: Arhivele Naționale ale României

Constantin Argetoianu, om de stat proeminent în perioada interbelică, avea să scrie următoarele despre activitatea Reginei Maria în Războiul de Reîntregire:

„O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare, printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile multiplei sale activități, dar înainte de toate, pe acela al îmbărbătării și al ridicării morale a celor ce trăiau în jurul ei, și aveau să hotărască, în cele mai tragice clipe, de soarta țării și a neamului. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat și a întrupat frumos, aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916, intrarea României în război, și din nou în 1918, când aproape numai mulțumită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina – conchidea Argetoianu – s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”

Dr. Ștefania Dinu, Director General Adjunct (științific) al Muzeului Național Cotroceni, a amintit, într-un articol din Revista Bibliotecii Academiei Române, o afirmație făcută de Alexandru Marghiloman, care a fost premier în 1918:

„Regina Maria a fost singura ființă care a crezut că sfârșitul războiului va fi așa cum a fost”.

După război, regina a mers personal într-un turneu diplomatic în Occident, pentru a se asigura că noul stat român unificat va fi recunoscut internațional și va include cât mai multe din teritoriile locuite de români.

Nicolae Iorga scria:

„Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei și milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii”. Suverana a impus simplu, prin noblețea sufletului.

A adormit în Domnul în data de 18 iulie 1938 și este înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș, necropolă regală.

A cerut ca inima să-i fie păstrată într-o raclă la Capela Stella Maris a reședinței sale din Balcic (Bulgaria de azi). După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima Reginei a fost mutată la Bran.

Vezi și:

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5