Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat ieri la Iaşi. Totodată, a fost făcută propunerea ca Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru să fie înscris şi în calendarul Bisericii noastre, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul…
La Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti a avut loc ieri festivitatea de încheiere a anului şcolar. Momentul festiv s-a desfăşurat în prezenţa Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi a cadrelor didactice care i-au îndrumat pe elevi în cei patru ani de liceu. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit tinerilor teologi despre misiunea…
De nouă ani de zile suntem prezenţi în realitatea virtuală. Începând cu 16 iunie 2008 vă prezentăm zilnic evenimente din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, dar şi informaţii legate de Ortodoxie în general. Misiunea noastră este aceea de a reflecta implicarea Bisericii în lumea contemporană, evidenţiind astfel adevăratele valori după care trebuie trăită viaţa în Hristos.…
La Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova a avut loc joi, 15 iunie, festivitatea de încheiere a anului şcolar 2016-2017. Evenimentul a fost onorat de prezenţa reprezentanţilor eşaloanelor superioare, militare şi civile, a autorităţilor publice locale, foşti profesori şi comandanţi, părinţi şi rude ale elevilor. După întonarea Imnului Naţional şi alocuţiunea comandantului Colegiului, Lt…
Din Dragoste pentru Frumos reprezintă o modalitate prin care Biserica vine către lume prin mijloacele care sunt accesibile lumii, ne spune pr. Emilian Marinescu, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi organizator al festivalului. În 2011 IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a dăruit părintelui Emilian această responsabilitate de a organiza o…
La Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a avut loc marţi, 13 iunie 2017, vernisajul expoziției de icoane intitulată Lacrimile cerului, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului. La vernisaj a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, clerici de la Centrul eparhial, profesori și studenți ai Facultății de Teologie din Timișoara, precum numeroși iubitori…
Iubitorii de frumos şi artă pot participa weekendul acesta la vernisajul expoziţiei Surprize. Evenimentul are loc la sediul fundaţiei Asociaţia pentru Andrei din Strada Pictor Constantin Stahi 14, București. Expoziţia va fi deschisă publicului atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalul 10:00 – 18:00. Operele sunt semnate de Sânziana Dascălu, artist în vârstă de doar…
Elevii olimpici din Judeţul Timiş au fost premiaţi în cadrul evenimentului intitulat „Maratonul inteligenței”. Festivitatea a avut loc miercuri, 14 iunie, în sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timişoara. Este al 15-lea an când elevii merituoși din Județul Timiș, care au obţinut premii şi menţiuni la nivel național, acordate de către Ministerul Educaţiei Naţionale la…
În Episcopia Covasnei şi Harghitei va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Zilelor Andrei Șaguna. Manifestările cultural religioase se vor desfăşura în perioada 20 iunie – 8 iulie 2017 şi sunt dedicate împlinirii a 25 de ani de la înființarea Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”. Programul evenimentului este următorul: Marți, 20 iunie 2017 1700 – Slujbă de…
Mănăstirea Sfinţilor Români din Arhiepiscopia Bucureştilor îşi va celebra hramul duminica aceasta. Din încredinţarea Patriarhului României, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica…
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat în această dimineață o sfeștanie la Școala Gimnazială din Așchileu Mare, în urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc în ultimii 10 ani, informează Radio Renaşterea. La finalul slujbei, copiii au susținut un moment artistic dedicat scriitorului național Mihai Eminescu, având în vedere că astăzi,…