Bucureşti | PS Varlaam va sluji la hramul mănăstirii Sfinţilor Români

Mănăstirea Sfinţilor Români din Arhiepiscopia Bucureştilor îşi va celebra hramul duminica aceasta. Din încredinţarea Patriarhului României, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinților Români.


Mănăstirea a fost ridicată între anii 2003 și 2006, fiind ctitorită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României.

Sfântul locaș a fost conceput, prin arhitectură, pictură și sculptură interioară și exterioară, în stilul și frumusețea bisericilor brân­covenești. La demisol este amenajat un paraclis, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Edificiul este împodobit cu capiteluri, coloane, ancadramente brâie după modelul celor brâncovenești, unele recuperate de la bisericile demolate din București și refolosite la dorința Patriarhului Teoctist.

Peretele de vest are în registrul de sus un mozaic care înfățișează icoana „Duminicii Sfinților Români”, Mântuitorul Iisus Hristos în centru și mlădițele – chipuri de sfinți români în medalion.

Biserica adăpostește și o raclă cu fragmente din moaștele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfinților Ierarhi Ambrozie și Dionisie ai Mediolanului.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…