„De obicei, noi vedem răul în alţii: în cei care ne conduc, uneori în preoţi, în duşmanii noştri, vedem răul peste tot în jurul nostru şi nu avem capacitatea să vedem răul din noi”, a atras atenția Mitropolitul Teofan vineri, 3 mai 2019, la hramul bisericii noi a Mănăstirii Zosin din județul Botoșani. Ierarhul a…
S-au încheiat lucrările la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” de la Mănăstirea Putna care va include ateliere de restaurare a broderiilor și icoanelor, unic în țară, dotat cu aparatură de ultimă generație. Încheierea lucrărilor și înmânarea procesului-verbal de predare-primire a noului Centru „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” au avut loc joi, 2 mai 2019, în…
Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Paris a primit vineri din partea Mitropoliei Olteniei și a Mănăstirii Lainici un fragment din moaștele Sfântului Irodion. Darul a fost înmânat Mitropolitului Iosif prezent la slujba oficiată în ziua de cinstire a Sfântului Irodion la Mănăstirea Lainici. „Mila lui Dumnezeu care se manifestă prin sfinții Lui cucerește oarecum lumea”,…
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei mici la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, acolo unde se află icoana Maicii Domnului Siriaca a cărei sărbătoare a fost celebrată vineri pentru prima dată de la înscrierea ei în calendar. În apropierea bisericii, încadrat într-un agheasmatar, se află un izvor considerat a fi vindecător,…
Aflat în Polonia într-o vizită de trei zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a întâlnit vineri, 3 mai 2019, cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Poloneze în Varșovia. După ce a participat joi la Marșul celor Vii (March of the Living), un eveniment care are loc în fiecare an în memoria victimelor holocaustului, Patriarhul Ecumenic a fost primit la…
Departamentul pentru mănăstiri al Patriarhiei Moscovei a publicat joi un interviu cu Stavrofora Teofania Minskaya, stareța Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la canonizarea Sfintei Matrona. Stareța Teofania a fost întrebată cât de relevante sunt astăzi învățăturile Sfintei Matrona și dacă mai pot fi urmate de omul…
Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la canonizarea Sfintei Matrona, Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei, a liturghisit joi la Mănăstirea stavropighială Acoperământul Maicii Domnului din Moscova unde se află moaștele Cuvioasei. Tot joi, 2 mai 2019, s-au împlinit 67 de ani de la adormirea în Domnul a Cuvioasei Matrona Nikonova. „Fericita a trăit…
După oficierea Sfintei Liturghii și a sfințirii celei mici a apei de Izvorul Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat legătura dintre Vinerea Pătimirilor și Vinerea Luminată. „Dacă în Vinerea cea Mare Maica Domnului a vărsat sau a izvorât lacrimi de durere pentru suferințele Preaiubitului Său Fiu, iată că în această săptămână luminată de bucuria…
„Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului” vor începe duminică, 5 mai 2019, cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. După slujbă, va avea loc deschiderea tradiţională a Rugii bănăţene în faţa Catedralei Episcopale – un spectacol de promovare a folclorului tradiţional bănăţean, informează Eparhia pe…
Părintele Ghedeon de la Colciu, cel mai bătrân monah român aghiorit, a plecat la Domnul miercuri, 1 mai 2019, la vârsta de 94 de ani. Părintele Ghedeon a fost în tinereţe „reeducat” la Piteşti chiar de Eugen Ţurcanu pentru presupusa sa apartenenţă la mişcarea legionară. Slujba de înmormântare a avut loc la Chilia „Sfântul Gheorghe”…
„Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare a bucuriei”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Vinerea Luminată la Mănăstirea prahoveană Jercălăi, „pentru că Maica Domnului care este icoana vie a Bisericii rugătoare, prin harul care îi vine Ei de la Hristos se face Izvor de Tămăduire pentru noi”. „Noi, foarte adesea nu știm cât de mare…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a slujit joi în Biserica „Sfântul Atanasie Patelarie” din cartierul gălățean Micro 17. Ierarhul a așezat spre cinstire în ziua hramului, în biserica de lemn, racla cu un fragment din moaștele ocrotitorului ei spiritual. Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Insula Creta, a fost Mitropolit al Tesalonicului şi mai apoi…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a participat joi la Marșul celor Vii, un traseu de trei kilometri parcurs anual pe jos de la Auschwitz la Birkenau de mii de persoane pentru a aduce un omagiu victimelor holocaustului. Peste un milion de oameni au fost uciși în lagărul de concertare de la Auschwitz în timpul celui…
În ziua sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”, 3 mai 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată la Mănăstirea prahoveană Jercălăi. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea…
Creștinii ortodocși din Drobeta-Turnu-Severin au adus cinstire joi, 2 mai 2019, ocrotitorului spiritual al Catedralei Episcopale dar și al orașului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Totodată, în acord cu hotărârea Sfântului Sinod de a muta ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe din Săptămâna Pătimirilor și în consultare cu Episcopia Severinului, Primăria municipiului organizează în perioada 3-5…
Peste 600 elevi din toată țara participă în perioada 01-05 mai 2019 la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă care se desfășoară anul acesta în Oradea. Ei au susținut joi proba scrisă la Liceul Economic „Partenie Cosma”. Deschiderea festivă a Olimpiadei a avut loc miercuri la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea cu…
Credincioși români, croați, sârbi, între care Excelența Sa Constantin Mihail Grigore, Ambasadorul României în Croația, s-au rugat în noaptea de Înviere împreună cu Preotul Nicolae Ceruță în Biserica românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Zagreb. Parohia românească din Capitala Croației a celebrat praznicul Învierii Domnului pentru a treia oară, fiind înființată cu puțin timp…
„În zadar luăm Focul Haric dacă avem credința zero și faptele noastre vorbesc despre altceva”, a spus Mitropolitul Petru al Basarabiei într-un interviu oferit site-ului de știri Publika. „Noi (Mitropolia Basarabiei, n.r.) nu am mers în nici un an după Focul Haric, din diverse motive”, a amintit ierarhul. „Ne bucurăm însă din tot sufletul și…
Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, a inaugurat miercuri noul Parc pentru Educație Ecologică și Reciclare cu Recompensă din Ioannina. Parcul ecologic de reciclare a fost creat de Sistemul Colectiv Antapodotiki Anakyklosi (Reciclare cu recompensă) în colaborare cu Mitropolia ortodoxă de Ioannina și Organizația filantropică Apostoli a Arhiepiscopiei Atenei. Potrivit Arhiepiscopiei, în…
Prin Campania „Grăuntele de Lumină de Paşte 2019”, Părintele Damaschin Dan, preot la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, a reușit să aducă bucurie la peste 4.000 de copii din familii sărace care locuiesc în satele din Moldova. Pachetele, în valoare de 235 lei, au cuprins: încălţăminte, pantaloni şi bluze, provizii de câteva luni de…